Noul episcop! PSS Ioan Călin Bot este cel care va conduce Eparhia de Lugoj în locul PSS Alexandru Mesian

pss bot
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

PSS Ioan Călin Bot este noul Episcop ales al Eparhiei Greco – Catolice de Lugoj. El îi succede Preasfințitului Alexandu Mesian, cel care s-a aflat în fruntea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj între anii 1995-2023. În prezent, aceasta se întinde în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și parțial în Alba și Mehedinți.

„Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, în calitate de Arhiepiscop Major, după ce a primit consimțământul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică, reunit la Blaj în sesiune ordinară de primăvară în perioada 7-8 iunie 2023, și după ce a informat Sfântul Scaun Apostolic al Romei, l-a transferat pe Preasfinţia Sa Ioan Călin Bot, în prezent episcop titular de Abritto și Administrator al Eparhiei de Lugoj, în funcția de Episcop Eparhial al Eparhiei de Lugoj.”, se spune în comunicatul Episcopiei de Lugoj.

Călin Ioan Bot este originar din localitatea Tihău (Sălaj), fiind născut la 24 iulie 1970 în comuna Surduc (Sălaj).  Între anii 1991-1995 a studiat teologia la Institutul Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca. A fost hirotonit diacon la 15 august 1995, în localitatea Nicula, din județul Cluj.

Între 1995-2000 a îndeplinit funcția de director educativ în cadrul Institutului Teologic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul”, iar între 2000-2002 a fost Rector interimar al aceluiași Institut.

promovare banner maxagro Muzeul TM

A urmat între 2002-2003 Cursul de Formare a Formatorilor din Seminarii organizat în cadrul Universităţii Pontificale „Gregoriana” din Roma. Ca urmare a vacantării Scaunului Eparhial de Lugoj, la data de 16 martie 2023  Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan, l-a numit pe PS Călin Ioan Bot, Administrator al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj.

Evenimentul înscăunării noului episcop va avea loc joi, 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Profet Ilie.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/