Sute de pești morți, pe râul Bistra!

Peisaj sumbru între Bucova și Băuțari, acolo unde în weekend, mai mulți pești morți au plutit deasupra apei. Autoritățile au prelevat probe, ca să stabilească dacă este vorba de un caz intenționat sau de unul accidental.

Autoritățile au fost semnalate în weekend în legătură cu un caz de moarte piscicolă pe râul Bistra,  în aval de Bucova, pe un sector de mai bine de cinci kilometri.  Nu se cunoaște cu exactitate cantitatea de pești despre care este vorba pentru că în zonă au apărut foarte mulți localnici care au adunat peștii morți, așa cum au putut. Situația este cu atât mai gravă cu cât dimensiunea acestora variază de la la 2-3 centimetri, la exemplare de aproape 15 centimetri. Speciile afectate sunt din toată gama care trăiește în apa Bistrei: de la păstrăv și mreană și până la caras sau scobar.

”După câte am văzut, pare să fie o moarte datorată lipsei de oxigen din apă. Din cauza temperaturilor ridicate, nivelul apei a scăzut și astfel s-ar putea explica acest fapt. Am prelevat probe atât din apă, cât și pești morți, iar în urma analizelor vom vedea exact care este cauza”, a spus Marius Cârpean, prim-comisarul Gărzii de Mediu din Caraș-Severin.

La rândul lor, polițiștii au demarat o anchetă pentru a afla ce se întâmplă și care ar putea fi cauzele. Potrivit autorităților, în ultima perioadă nu s-au mai înregistrat astfel de cazuri, însă în anii trecuți au mai avut de-a face cu morți piscicole cauzate de lipsa de oxigen.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/