Analizele unui bărbat suspect de coronavirus se află acum în lucru la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. Probele au fost recoltate de la un șofer de TIR care are simptome asemănătoare cu cele ale femeii de 38 de ani în cazul căreia testul a ieșit pozitiv.
Bărbatul are 45 de ani și este șofer de TIR. Medicii spun că a călătorit recent în Lombardia, Italia. Pe fondul unei tuse, acesta s-a prezentat inițial la Spitalul Județean unde i s-a făcut o radiografie, iar ulterior a fost trimis la unitatea sanitară de la Pădurea Verde. „Avem în lucru probele acestui pacient. Durează aproximativ patru, patru ore și jumătate efectuarea unui test. Rămâne să vedem dacă acesta va fi pozitiv. Pacientul suspect a fost în Lombardia și a intrat ieri în țară. Astăzi se vor lucra șapte probe, șase de la persoanele cu care a intrat în contact pacienta internată și o probă a bărbatului cu suspiciune”, a spus Dr. Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al spitalului. Bărbatul va rămâne internat până la aflarea rezultatelor.
Pacienta de 38 de ani este în stare bună, anunță specialiștii. „Noaptea trecută a prezentat un puseu de subfebrilitate, 37,6 grade Celsius, dar dimineață, la trezire, a fost afebrilă. Mai tușește uscat și nu prezintă simptome de insuficiență respiratorie”, a mai transmis Virgil Musta.
În 24-25 ianuarie, la Reșița se lansează primul eveniment sub umbrela Banat Wedding Expo, târgul de nunți din acest an, care va reuni peste 60 de furnizori și va...
Laura Sgaverdea, managerul Radio Reșița, la Express Live! (De)montăm bypass-ul cercetat penal de la rețeaua de apă, (re)interpretăm „Muzica pentru viață” și numărăm banii din „Căsuța de Sticlă” colectați...
Alina Dragomir |
14 January 2026
Roxana Bălan |
20 January 2026
Forțe proaspete la Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin
Victor Nafiru |
20 January 2026
Express de Banat |
20 January 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

