Suspans la cote extreme! Jocuri periculoase și secrete devastatoare în cinematografele din Caraș-Severin

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Cinematografele din Caraș-Severin aduc săptămâna aceasta două filme noi, numai bune pentru pasionații de adrenalină și de fiori pe șira spinării. 

Un film pe modelul seriei „Saw” sau „Cubul”, un joc care pare palpitant, dar devine periculos este propunerea cinematografelor din Caraș-Severin pentru spectatorii cărora le place să stea cu sufletul la gură. „Scapă, dacă poți/Escape Room” prezintă povestea a șase tineri care primesc câte o cutie neagră misterioasă prin care sunt invitați într-o cameră din care vor trebui să evadeze, având șansa să câștige bani frumoși. Condițiile pe care le vor înfrunta sunt însă extreme, iar în cele din urmă vor lupta pentru propria viață, încercând să evadeze.

YouTube video

O altă avanpremieră care se înscrie în programul săptămânii este „Calmul dinaintea furtunii/Serenity”. Viața liniștită a unui căpitan de vas de pescuit e pe cale să se schimbe când în viața sa reapare fosta soție. Acesta va fi aruncat într-o nouă realitate în care nimic nu este ce pare a fi.

YouTube video

Va rula și biografia: „Mary, regina Scoției/Mary Queen of Scots”. Regină a Franței la 16 ani și văduvă la 18 ani, Mary sfidează presiunea curții de a se recăsători. În schimb, ea se întoarce în Scoția natală pentru a-și revendica tronul care i se cuvenea de drept. Dar Scoția și Anglia se află ambele sub controlul puternicei Elisabeta I. Fiecare tânără regină o prețuiește pe cealaltă cu o fascinație amestecată cu teamă. Rivale la putere, dar și în dragoste, într-o lume patriarhală, cele două trebuie să decidă cum să joace cartea căsătoriei în așa fel încât să-și păstreze și independența. Hotărâtă să fie mai mult decât o figură simbolică, Mary își exprimă dorința de a revendica tronul Angliei, amenințând, astfel, suveranitatea reginei Elisabeta. Urmează un șir lung de trădări, revolte și conspirații la ambele curți, care vor pune în pericol ambele tronuri și care vor schimba cursul istoriei.

YouTube video

Pentru cei mari, dar și pentru cei mici rulează și în această săptămână „Drumul unui câine către casă/A Dog’s Way Home”. Filmul dovedește de ce este câinele cel mai bun prieten al omului. Un patruped străbate peste 600 de kilometri prin sălbăticie pentru a-și regăsi stăpânul.

YouTube video

Cea de-a treia parte a seriei „Cum să îți dresezi dragonul/How to train your dragon” va rula în format 3D. Pe măsură ce Hiccup își împlineste visul de a crea o utopie draconică pașnică, e întreruptă de descoperirea Știrbului. Mai există o lume a dragonilor ascunsă și Știrbul descoperă o furie a luminii de care se îndrăgostește. Când pericolul amenință domiciliul și domnia lui Sughiț, acesta va trebui să afle dacă va putea face față ca șef al satului și atât dragonul, cât și călărețul trebuie să ia decizii imposibile pentru a-și salva neamul.

YouTube video

Un alt film pentru cei mici săptămâna aceasta: „Asterix: Secretul poțiunii magice” tot în format 3D. După ce s-a lovit în timpul culesului de vâsc, druidul Panoramix hotărăște că e timpul ca viitorul cătunului lor să fie asigurat, așa că pornește în căutarea unui druid tânăr și talentat căruia să-i lase moștenire Secretul Poțiunii Magice.

YouTube video

MIERCURI, 30 ianuarie

Ora 19.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room (avanpremieră)
Ora 21.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity (avanpremieră)

JOI, 31 ianuarie

Ora 19.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room (avanpremieră)
Ora 21.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity (avanpremieră)

VINERI, 1 februarie

Ora 15.00 – Cum să îți dresezi dragonul 3D/How to train your dragon 3D
Ora 17.00 – Drumul unui câine către casă/A Dog’s Way Home
Ora 19.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity (premieră)
Ora 21.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room (premieră)

SÂMBĂTĂ, 2 februarie

Ora 11.00 – Cum să îți dresezi dragonul/How to train your dragon – dublat în limba română (avanpremieră)
Ora 13.00 – Asterix: Secretul poțiunii magice 3D
Ora 15.00 – Drumul unui câine către casă/A Dog’s Way Home – dublat în limba română (premieră)
Ora 17.00 – Mary, regina Scoției/Mary Queen of Scots
Ora 19.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity
Ora 21.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

DUMINICĂ, 3 februarie

Ora 11.00 – Cum să îți dresezi dragonul/How to train your dragon – dublat în limba română (avanpremieră)
Ora 13.00 – Asterix: Secretul poțiunii magice 3D
Ora 15.00 – Drumul unui câine către casă/A Dog’s Way Home – dublat în limba română (premieră)
Ora 17.00 – Mary, regina Scoției/Mary Queen of Scots
Ora 19.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity
Ora 21.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room

JOI, 31 ianuarie

Ora 19.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room (avanpremieră)
Ora 21.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity (avanpremieră)

VINERI, 1 februarie

Ora 17.00 – Drumul unui câine către casă/A Dog’s Way Home
Ora 19.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity (premieră)
Ora 21.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room (premieră)

SÂMBĂTĂ, 2 februarie

Ora 11.00 – Cum să îți dresezi dragonul/How to train your dragon – dublat în limba română (avanpremieră)
Ora 13.00 – Asterix: Secretul poțiunii magice 3D
Ora 15.00 – Drumul unui câine către casă/A Dog’s Way Home – dublat în limba română (premieră)
Ora 17.00 – Mary, regina Scoției/Mary Queen of Scots
Ora 19.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity
Ora 21.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room

DUMINICĂ, 3 februarie

Ora 11.00 – Cum să îți dresezi dragonul/How to train your dragon – dublat în limba română (avanpremieră)
Ora 13.00 – Asterix: Secretul poțiunii magice 3D
Ora 14.30 – Drumul unui câine către casă/A Dog’s Way Home – dublat în limba română (premieră)
Ora 16.30 – Aquaman 3D
Ora 19.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity
Ora 21.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room

JOI, 31 ianuarie

Ora 18.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room (avanpremieră)
Ora 20.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity (avanpremieră)

VINERI, 1 februarie

Ora 16.00 – Drumul unui câine către casă/A Dog’s Way Home
Ora 18.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room (premieră)
Ora 20.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity (premieră)

SÂMBĂTĂ, 2 februarie

Ora 14.00 – Cum să îți dresezi dragonul 3D/How to train your dragon 3D – dublat în limba română
Ora 16.00 – Drumul unui câine către casă/A Dog’s Way Home
Ora 18.00 – Scapă, dacă poți/Escape Room
Ora 20.00 – Calmul dinaintea furtunii/Serenity

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/