Noi, cu drag, mergem la şcoală!

Da, mirajul cunoaşterii, mirajul accesului în societate îi poate face pe părinţi extaziaţi. Copilul nostru merge la şcoală! Ce minune, ce eveniment! Şi, aşa începe dresajul. Nu e voie aia, nu e voie alta. Copilul începe să dobândească frica de a nu fi voie. Ne vrem copiii dezinvolţi, capabili să spună nu şi da când este cazul. Nu, ei sunt aruncaţi într-o ciorbă al cărui bucătar hotărăşte când trebuie să spui da şi când nu. Nu au voie să gândească. „Doamna a spus că…!“ Da, doamna a spus, dar, din păcate, doamna nu te trimite pe tine, copile, la cărţile sau la site-urile în care găseşti argumentele pentru a o combate. Şi nu vorbeşte cu tine, elevule. Ea dictează. Nu contează că dictările ei se scriu cu peniţe din pană de gâscă. Vrei progres? Cunoaşte trecutul.

Am divagat puţin, faţă de ceea ce vroiam să spun. Copiii noştri se trezesc dimineaţa, la şapte, cel târziu. Se spală, ciugulesc ceva, se îmbracă şi pleacă la şcoală. Cu un ghiozdan de cel puţin cinci kilograme în spate. La ora opt dimineaţa încep cursurile. Şi, ce să vezi! Minunate teorii ale biologiei, matematicii şi ale altor ştiinţe predate unor gândaci de zece, unsprezece ani, ca şi când copilaşii ar fi serbat de curând majoratul. Evident că pe copii nu-i duce mintea la aceste vârste să descifreze cuanticele programei. Doamnele şi domnii spun că s-ar putea, cu puţin efort. Efort din partea cui? Pic cu pic, cred că le transmitem copiilor un blestemat de analfabetism funcţional. Categoric, copiii trebuie să gândească. Memoria nu cred că este un apanaj al inteligenţei. Dar a gândi, cu siguranţă da. Dragi diriguitori ai învăţământului românesc, de ce nu gândiţi la un program şcolar de la opt dimineaţa până la 15, 16 după-amiaza? Cu predare, învăţare şi relaxare? Dacă un adult munceşte opt ore pe zi, de ce condamnaţi un copil la peste zece ore de muncă? Cui foloseşte? Va fi România mai bogată cu tineri ce ştiu să reproducă formule, poezii şi citate, dar nu ştiu să rezolve o situaţie dată? Pentru ce îi pregătim pe aceşti tineri? Memorare versus gândire, dezvoltare psihologică, unde ne aflăm?

P.S. „Repeat after me. An acre is the area of a rectangular…”