Uniunea Pedagogilor Maghiari din România a inițiat, anul trecut, un proiect privind înființarea unei creșe în limba maghiară, la Lugoj, care să vină în sprijinul comunității maghiare din municipiul timișean.
Inițiativa, trecută de stadiul de proiect, a intrat în lucru, după ce Guvernul Ungariei asigură fondurile necesare construcției, în cadrul programului de creșă, prin Fundația „Bethlen Gábor”.
Imobilul va fi ridicat în vecinătatea bisericii reformate, pe strada Magnoliei, numărul 8, iar lucrările au început deja din această lună.
„Urmează să discutăm oficial cu inițiatorii proiectului toate detaliile legate de înființare și de funcționare a instituției. Desigur, ideea ar fi ca pe parcurs administrarea creșei să fie anexată Grădiniței P.P. Nr. 6. Partea financiară a proiectului pentru amenajarea creșei este asigurată de Guvernul Ungariei, în cadrul programului de creșă, prin Fundația «Bethlen Gábor». Pentru funcționarea creșei se va implica financiar și Parohia Reformată, ca viitor proprietar al imobilului, dar vom cere ajutor de la autoritățile competente”, a declarat preotul Zoltán Gáll de la Parohia Reformată.
Termenul de finalizare a lucrărilor este sfârșitul lunii iunie 2019, creșa urmând a avea o capacitate de 12 locuri.
La Lugoj mai funcționează alte trei creșe, administrate de către Primăria Lugoj prin Direcția de Asistență Social Comunitară, care pun la dispoziția celor interesați 59 de locuri.