Sorin Predescu așteaptă să se întoarcă la Direcția pentru Cultură Timiș. Detașarea la Dolj îi expiră în februarie

Detașarea lui Sorin Predescu la Direcția pentru Cultură Dolj expiră în 24 februarie, iar el spune că asta înseamnă, potrivit legii, că ar trebui să revină pe poziția de conducere deținută la Timiș. 

Sorin Predescu a plecat la Dolj la sfârșitul lunii august, la ordinul ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu. Explicația oficială: „pentru a asigura conducerea acesteia (n.r. Direcția Județeană pentru Cultură Dolj) din considerente de țin de îndeplinirea rolului și a obiectivelor Ministerului Culturii în asigurarea gestionării eficiente a sistemului său instituțional specific, cuprinzând inclusiv serviciile publice deconcentrate.”

CITEȘTE ȘI: Controlul ministrului la Direcția pentru Cultură Timiș s-a încheiat. Sorin Predescu, în continuare detașat la Dolj

Întrebat dacă expirarea detașării la Dolj înseamnă automat revenirea pe poziția deținută în Timiș, Sorin Predescu a răspuns: „Conform legii, da. Vom vedea.”

În noiembrie, ministrul Culturii și-a trimis corpul de control la direcția din Timiș ca să verifice „niște sesizări legat de anumite nereguli”. „Sunt lucruri de natură administrativă. După finalul acestui control voi face public și rezultatul.”, spunea Gheorghiu la acea dată. Rezultatele controlului nu au fost făcute publice până acum.

Tot în noiembrie, Alin Nica, președintele interimar al PNL Timiș, i-a cerut personal ministrului Culturii să dispună revenirea Predescu pentru că „e un om competent, apreciat de comunitate și mi se pare normal ca voința comunității să fie respectată”.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Culturii își trimite corpul de control la Direcția pentru Cultură Timiș 

„Domnul ministru a declarat în conferința de presă că acel control este încheiat, bănuiesc că raportul este încheiat, însă deocamdată nu am văzut raportul corpului de control. De altfel, petrecându-se în absența mea acel control nu știu nici ce au controlat, nici la ce concluzii ar fi putut să ajungă. Am și eu această curiozitate de a vedea în ce măsură controlul acela a fost făcut cu bune intenții.”, a spus Predescu.

După detașarea lui Predescu, Direcția pentru Cultură Timiș a fost condusă temporar de Lelica Crișan, iar în prezent coordonarea instituției este asigurată de Maria Târtea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/