Soprana Aura Twarowska este noul membru al board-ului Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023. Decizia a fost luată marți, în ședința Adunării Generale a Acționarilor, în cadrul căreia s-a votat și bugetul Asociației TM2023 pe acest an.
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023 are un nou membru în consiliul director. Este vorba de soprana Aura Twarowska, care i-a luat locul caricaturistului Ștefan Popa Popa’s în board-ul asociației. „Sper ca prin activitatea mea viitoare să fiu un bun reprezentant al artei și culturii timișorene, așa cum, și până acum, m-am străduit să fiu”, a declarat soprana.
Aura Twarowska a fost votată în consiliul director al Asociației TM2023 după ce mandatul de două luni al lui Ștefan Popa Popa’s a expirat, acesta fiind numit în board ca personalitate publică din domeniul culturii.
Tot marți, în timpul ședinței AGA a fost votat și bugetul Asociației TM2023 pentru acest an.