Muzică sau medicină? Aceasta e întrebarea! Două vieți în paralel

Soprana Maria Boldan, strălucește sub luminile rampei. Are numeroase roluri la activ, a interpretat o serie de personaje în spectacole susținute alături de colegii săi. Anul viitor va absolvi studiile de masterat la Facultatea de Muzică și Teatru, din Timișoara.

Nu este doar o voce puternică, clădind o carieră vocațională de excepție, ci tânăra soprană este și studentă la medicină. Două lumi total diferite, dar unite cumva. Și muzica și medicina au o rigoare, o nevoie de a diseca și de a înțelege profund subiectul studiului. Povestea e fascinantă și trebuie cunoscută: cum pot fi urmate în paralel două domenii aflate la poli opuși?

„Canto e pasiunea mea și consider că sunt o persoană destul de organizată. Dacă nu aș fi așa, nu aș putea să fac asta. E nevoie și de foarte multă energie. Mereu am fost foarte energică și făceam ceva în paralel: canto, balet, desen, echitație, înot, tir cu arcul și alte câteva sporturi. Dar, trebuia constant să fac două lucruri deodată, de pildă acum în timp ce ascult o carte (audiobook), desenez. Hiperactivitatea mea era semnalată și la școală. La ora de matematică, îmi terminam repede exercițiile date și pe urmă desenam pe spatele caietului. Desenul de altfel, a rămas plăcerea mea. Iubesc miniaturile și în sensul acesta, am început să le aplic pe unghii. Cu alte cuvinte mă relaxez pictându-mi unghiile cu multă migală. Dar, în timpul acesta mă organizez, gândesc la ce am de făcut mâine sau repet replici.”

Canto a început să studieze, în particular, din clasa a II-a. Spune că povestea pleacă de la o serbare școlară unde a interpretat o colindă care a surprins pe toată lumea. „Cei din familie credeau că sunt afonă, că în afară de mine nu prea cântă nimeni. Așa că decizia mamei a fost să mă dea la ore de muzică. Și am urmat cursuri de… muzică populară, cu profesoara Vetuța Merticariu, dar și de muzică ușoară cu Beatrice Imre, membră în corul Operei din Timișoara. Apoi, întâlnirea decisivă a fost cu profesoara mea din prezent, d-na Mariana Șarba, cea care m-a și convins să dau admitere la Facultatea de muzică. Așa am ajuns să studiez canto.”

Cu scena, Maria Boldan, a fost obișnuită de mică. A făcut balet 15 ani, cu doamna Hellen Ganser iar de primul spectacol în care a evoluat la Opera din Timișoara, își amintește cu nostalgie. Avea cinci ani și era șoricel în baletul „Spărgătorul de nuci” de P.I. Ceaikovski. „Consider Opera ca a doua casă. Mergeam la orele de balet de două ori pe săptămână și mă simțeam în largul meu pe scenă.

Asta m-a pregătit în timp și m-a făcut să nu am emoții. Primul meu rol de când sunt studentă la canto, a fost Eliza Doolittle din musicalul My Fair Lady. Apoi, am fost Sylvia din opereta cu același nume, Daisy din Bal la Savoy, Bessie din Floarea din Hawaii, și desigur, rolurile sunt multe. Am avut numeroase prezențe în reprezentații ce au fost susținute în diferite locuri din Timișoara și nu numai. La Palatul Baroc, Biblioteca UVT, la festivaluri și evenimente organizate de primării, târguri de Crăciun, manifestări culturale studențești, recitaluri. Am fost prezentă într-un spectacol – premieră mondială, „Grusst mein Banat”, sub bagheta dirijorului Andreas Schein, susținut la Timișoara, în toamna anului trecut. Deși lucrarea a fost finalizată în 1939 de către Emmerich Bartzer, muzician născut la Lovrin, în Hatzfeld, nu a mai ajuns la premiera programată în același an la Viena, din cauza începerii războiului. Și în această distribuție, ca în multe altele, l-am avut partener pe prietenul meu, baritonul Darius Gruiță, spectacol despre care pot spune că a fost o experiență deosebită, o altă conexiune. Este frumos că ne susținem unul pe celălalt, pentru că în meseria aceasta e plăcut să te bazezi pe cineva apropiat, care poate fi obiectiv cu tine, care te ridică atunci când nu te simți în cea mai bună formă.”

Cum e pe scenă? „Publicul îți oferă energie și tu te încarci, pe urmă transmiți emoție către public. Nu am trac, sunt sigură pe mine, știu ce am de făcut și nu mă pierd ușor.”

Pentru că arta înseamnă multă trăire, infinită emoție…și dacă nu trăiești un rol, nici nu-l poți transmite foarte bine. „Trebuie să te pui în pielea personajului și să simți ceea ce simte el, ceea ce nu e neapărat un lucru bun. Te poți consuma foarte mult, mai ales dacă ai un rol în care personajul moare sau personajul e bolnav, sau e trădat. Din păcate simți emoția personajului și te consumi pe tine.”

Planul B – cariera medicală

Tânăra timișoreancă este studentă la medicină, în anul cinci. A ales medicina ca o siguranță pentru eventuale întâmplări nedorite. „În caz că se întâmplă ceva, nu mai pot să cânt, rămân fără voce sau cine știe, să am o siguranță! Ideea e că, dacă îți place ceea ce faci, nu ți se pare o povară. Dar, într-adevăr, când mi se adună o perioadă mai solicitantă, vreo două trei săptămâni grele, am nevoie de o zi sau două, să stau acasă. Să nu fac nimic, doar să mă relaxez.”

S-ar putea spune că Maria Boldan a urmat exemplul mamei, îndreptându-se către medicină. „Mama e medic cardiolog și mi-am zis că nu voi urma niciodată acest profil. Dar, la momentul alegerilor, fiind la secția de științe naturale a Liceului „Carmen Sylva”, m-am gândit că dacă tot am studiat suficientă biologie, hai să mă duc și eu la medicină. În plus, mereu am fost atrasă de răni, de vindecarea plăgilor. Când ai în față un om, un pacient, observi simptome, manifestări, te gândești la tratament. E cumva ca un puzzle, trebuie să vezi ce piesă se potrivește și unde, să aranjezi totul astfel încât să dea rezultate, să ajuți la vindecare. E foarte interesant, fiindcă îți dă de gândit. Clar, voi face dermatologie, însă depinde de nota de la rezidențiat.”

Cea mai mare satisfacție pentru soprana Maria Boldan este susținerea de care se bucură din partea colegilor de facultate. „Vin la toate spectacolele mele, mă postează peste tot, sunt foarte drăguți și mă ajută mult. De sprijin am parte și din partea profesorilor, mai ales atunci când am cursuri care se suprapun. Ca să nu le ratez, sunt primită și cu altă serie. La muzică nu mă pot duce cu alte serii, fiindcă nu există, suntem doar 12 în grupă.”

 Acasă – locul preferat pentru studiu, iar instrumentul ajutător, oglinda.

„Învăț câteva pagini pentru un rol nou, stau în oglindă, văd ce mimică am, ce gesturi să fac și astfel construiesc rolul respectiv. Unele roluri îți vin mănușă pentru că te joci pe tine, dar sunt alte roluri care nu ți se potrivesc și trebuie să muncești mai mult. Eu nu am renunțat niciodată la un rol, indiferent cât de greu a fost. Îl iau ca pe o provocare, dar da, există roluri care nu se potrivesc. O soprană de coloratură nu va interpreta un rol potrivit pentru sopran-dramatic. Profesorul îndrumător decide.”

Viitorul sună bine pentru tânăra interpretă care își dorește între altele stabilitate, să rămână în Timișoara, orașul în care a înflorit. „Îmi place foarte mult să călătoresc, în vacanțe sau în deplasări pentru spectacole, dar vreau să am casa mea într-un loc. În curând, în 25 mai, vom pleca în Olanda, într-un turneu cu Opera din Timișoara, eu făcând parte din cor. Și aștept cu mare emoție acest eveniment…”

Să fie cu mult succes!

Sursa foto: arhiva personala Facebook

• Tweet
• Pin It