ȘOCANT. Martora-cheie în dosarul crimei din pădurea de la Secu, băgată cu capul sub apă și amenințată că va fi arsă cu acid sulfuric!

Fratele Anei Suru, tânăra găsită fără viață, în urmă cu aproape două luni, pe un drum forestier de la marginea Reșiței, a făcut mărturisiri de-a dreptul șocante, recunoscând acte de o cruzime incredibilă!

Ana Maria Suru a fost ucisă. Nu există niciun dubiu în acest sens. Cadavrul i-a fost descoperit în 23 aprilie, după ce fratele său, Călin Blidariu, îi anunțase dispariția patru zile mai devreme. De atunci, anchetatorii se învârt în jurul acestuia, dar în mod oficial nu i-a fost atribuită calitatea de suspect. E doar martor. Anchetatorii au rămas însă șocați să audă chiar din gura lui Călin Blidariu anumite lucruri. Practic, Călin Blidariu recunoaște că își iese din minți uneori, dar între asta și moartea violentă a surorii sale nu există nicio legătură. Nicio probă nu-l incriminează în vreun fel, tocmai de asta nici nu s-a formulat vreo acuzație împotriva sa.

În identificarea și prinderea criminalului un rol deosebit de important îl poate avea Raluca Pârvu, concubina lui Călin Blidariu. Înainte de sfârșitul tragic al Anei, Judecătoria Reșița a fost sesizată pentru emiterea unui ordin de protecție pe care Raluca l-a cerut ca urmare a unui episod foarte violent în care a fost victima lui Călin. Până la intrarea în sala de judecată, cei doi s-au împăcat. Imediat după descoperirea cadavrului surorii lui Călin Blidariu, instanța a fost sesizată din nou. Raluca Pârvu a prezentat noi motive pentru care concubinul său să fie obligat să nu se mai apropie de ea. În sala de judecată, Călin Blidariu a spus că nu cunoaşte motivul pentru care iubita sa solicită emiterea unui ordin de protecţie, deși la dosar exista certificatul medico-legal care atestă faptul că femeia a avut mâna fracturată și alte leziuni pentru care a necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale.

Avocatul lui Călin Blidariu a solicitat în permanență respingerea ordinului de protecţie întrucât, a spus el, nu există nicio dovadă că viaţa Ralucăi este pusă în pericol și, în plus, din certificatul medico-legal nu rezultă cine i-a provocat leziunile respective. Numai că, așa cum a remarcat procurorul de ședință, Călin recunoscuse deja că în urma bruscării de către el Raluca şi-a rupt braţul. Atunci, avocatul a mizat pe faptul că nu se poate face dovada ameninţărilor cu moartea. Neconvingător!

CITEȘTE ȘI:

Ordin de protecție pentru martorul-cheie în dosarul crimei din pădurea de la Secu! „Nu-și simte viața pusă în pericol!”

INCENDIAR. „Poliția nu caută criminalul, Poliția îmi caută mie probe! Concubina mea a fost amenințată că va fi arestată!”

INCENDIAR. Moartea violentă a Anei, ultimul episod dintr-un thriller-horror?! Scenariul e cutremurător, fratele tinerei joacă rolul principal!

Detalii cutremurătoare! Scenariul șocant al morții tinerei din Reșița!

Raluca Pârvu a confirmat în fața instanței că a cerut din nou un ordin de protecție la sugestia organelor de poliție, dar că factorul determinant a fost ceea ce a văzut cu ochii ei. Ea a mărturisit că se simte în pericol ţinând cont de aspectele pe care le-a aflat şi pe care nu le poate divulga. Călin Blidariu a arătat că nu deţine pistol, că nu are calitatea de suspect în niciun dosar și că iubita sa a fost obligată să solicite emiterea unui ordin de protecţie de către polițiștii care vor să îi ţină departe unul de altul, nu pentru că s-ar simți realmente în vreun pericol.

Instanţa a avut nevoie de lămuriri suplimentare, astfel că a dispus din oficiu audierea Ralucăi, aceasta precizând că, într-adevăr, i-a fost sugerat să formuleze acest ordin de protecţie, însă nu a fost obligată. Apoi a făcut dezvăluiri cutremurătoare. „A arătat că pe parcursul relaţiei dintre părţi a fost agresată fizic şi verbal în mod repetat de către pârât. Deşi a fost ameninţată de pârât în mod repetat, a considerat iniţial că ameninţările venite din partea concubinului ei erau făcute «la nervi». Victima a mai arătat că, în urma agresiunilor pârâtului, a avut umărul dislocat, iar în urma agresiunilor din data de 06.03.2019 a suferit leziuni traumatice la nivelul antebraţului şi a coapselor ce au necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale”, a reținut instanța. Raluca Pârvu a mai relatat că, în urma informaţiilor pe care le-a aflat despre pârât din dosarul penal deschis ca urmare a uciderii surorii acestuia, consideră necesar emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului pentru a-şi asigura propria protecţie.

Fiind audiat și el în faţa instanţei, Călin Blidariu a șocat. A recunoscut că între părţi au existat în trecut certuri şi că a agresat-o verbal şi fizic pe concubina sa, însă a decis să îşi schimbe comportamentul. „A recunoscut că a ameninţat-o în mod repetat pe concubina sa şi că a agresat-o fizic, că a împins-o şi că a vrut să o sperie ţinând-o sub capul sub apă timp de 5 secunde, fără intenţia de a o ucide”, s-a reținut în motivarea soluției prin care Călin Blidariu nu are voie, timp de șase luni, să se apropie de concubina sa.

Mai mult, deşi l-a iertat de pârât în urma agresiunilor repetate, Raluca Pârvu a fost în continuare ameninţată de acesta că va fi bătută şi stropită cu acid sulfuric, în condiţiile în care a aflat informaţii noi despre el. Informații care i-au schimbat percepția despre ameninţările primite. „Victima a arătat că deţine informaţii noi din dosarul penal aflat pe rol ca urmare a uciderii surorii pârâtului, însă sursa informaţiilor nu contează foarte mult în condiţiile în care acestea i-au determinat o stare de temere alimentată de conduita din trecut a pârâtului şi de ameninţările acestuia”, a motivat Judecătoria Reșița emiterea ordinului de procție, ca măsură pentru reprimarea comportamentului agresiv al lui Călin Blidariu.

O dovadă clară că fratele Anei este, uneori, un tip agresiv, dar nici măcar una că el i-ar fi făcut vreun rău tinerei a cărei viață a fost curmată violent la numai 29 de ani!

Rămâi pe expressdebanat.ro! Urmează dezvăluiri incendiare!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/