Soarta ANI, sub semnul întrebării

La cea mai recentă ședință ordinare de Consiliu Județean, Sorin Frunzăverde a pus la îndoială utilitatea unei asemenea instituții. Subiectul a fost deschis în timpul discuțiilor referitoare la compatibilitatea unora dintre consilierii aleși.   

Primul consilier care nu este compatibil cu funcția dobândită în urma alegerilor locale din data de 10 iunie este Liubița Raichici, care se află la conducerea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional din Caraş-Severin. Locul ei în plen a fost luat de Toni Novăcescu, următorul pe lista de candidați USL. Acesta a jurat că va apăra interesele cărășenilor.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Într-o situație aproape similară se mai alfă câțiva consilieri, însă dacă vor rămâne sau nu pe funcție urmează să se analizeze în următoarea perioadă, astfel încât să nu existe sancțiuni din partea Agenției Naționale de Integritate. În ce privește agenția, liderul forului județean și vicepreședintele PNL la nivel național, Sorin Frunzăverde, a ridicat semne de întrebare cu privire la rolul pe care ANI îl are.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/