Situație tot mai gravă pentru bolnavii din Caraș-Severin! Cel mai mare spital din vestul țării mai primește doar cazurile de urgență maximă!

untitled design set 970x90 px

După ce Spitalul de Boli Infecțioase a anunțat că nu mai primește pacienți din alte județe, o altă unitate medicală din Timișoara se aliază demersului și refuză să mai primească bolnavi, singura excepție fiind atunci când viața oamenilor din alte zone este pusă în pericol și ei nu pot primi tratamentul adecvat în propriile județe.

Cărășenii obișnuiți să se trateze pentru orice problemă la Timișoara sunt nevoiți să apeleze de acum înainte la medicii din propriul județ. La scurt timp după ce Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a anunțat că fiecare județ din vestul țării trebuie să își trateze propriii pacienți, Spitalul Județean de Urgență din Timișoara anunță că și aici se iau măsuri. Vor mai fi acceptate doar cazurile extrem de grave transferate din alte județe pentru specialitățile Neurochirigie, Politraumatologie și Gastroenterologie Intervențională.

„Noi la Spitalul Județean din Timișoara suntem solidari cu colegii noștri din alte spitale care tratează atât pacienți non-COVID, cât și pacienți COVID, însă având în vedere contextul epidemiologic nu putem decât să susținem inițiativa Spitalului «Victor Babeș» din Timișoara. Fără să dau nume de spitale, până și noi am tot primit cazuri din alte județe care ar fi putut fi tratate în județul de origine. Având în vedere acest lucru, eu ca manager nu pot să plasez un stres enorm pe personalul din Spitalul Județean, ci trebuie ca și cei din județele învecinate să fie solidari cu noi. În acest sens, în continuare vom accepta ca transfer doar patologiile grave în care viața pacientului este pusă cu adevărat în pericol și pacientul nu poate fi tratat în județul de origine”, a declarat, pentru Express de Banat, Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean din Timișoara.

publicitate ziar expresb 1000x100

Decizia vine și în contextul în care Spitalul și-a redus activitatea cu 50% după ordinul venit de la centru, în prezent mai fiind internați circa 600 de pacienți, cazuri care nu puteau fi externate.

CITEȘTE ȘI: ALERTĂ. Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara și-a închis porțile pentru pacienții cu coronavirus din alte județe!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/