Silviu Hurduzeu: „Cîțu este ultimul om politic care are dreptul să se pronunțe asupra pandemiei!”

silviu hurduzeu

Deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, este de părere că liderul liberalilor, Florin Cîțu, ar trebui să se abțină de la orice comentariu când vine vorba despre buna gestionare a pandemiei, considerându-l pe acesta principalul vinovat pentru numărul mare al deceselor înregistrate în ultimul an în România.

„Florin Cîțu este ultimul om politic din România care are dreptul să se pronunțe asupra modului de gestionare a pandemiei. În mandatul său, România a atins cel mai mare număr de decese. Este dezgustător să-l vezi acum că dă lecții de combatere a pandemiei, după ce a sacrificat interesul public pentru a face Congresul la care să fie înscăunat președinte PNL.”, spune Silviu Hurduzeu.

Deputatul PSD mai spune că scopul noului ministru al Sănătății este acela de a combate pandemia și aglomerarea spitalelor, iar pentru toate acestea este nevoie ca cetățenii să aibă la dispoziție toate cele trei instrumente esențiale pentru a lupta cu virusul: vaccinarea, testarea și tratamentul timpuriu.

„Deosebirea fundamentală de abordare a Guvernului Cîțu este că noul ministru al Sănătății îi consideră pe cetățeni parteneri în combaterea pandemiei. Toate măsurile vor fi predictibile și vor fi luate înainte de agravarea situației. Relaxările vor fi luate atunci când riscul pandemiei este în scădere. Este o diferență majoră de Guvernul Cîțu care relaxa restricțiile când cazurile COVID erau în creștere, pentru a permite organizarea Congresului PNL.”, precizează Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/