„Jos gardurile de la Târgul de Crăciun!” Solicitarea AUR Timiș

gardulet
untitled design set 970x90 px

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor filiala Timiș cere Primăriei Municipiului Timișoara ridicarea restricțiilor motivând incidența scăzută în oraș și faptul că numărul de cazuri noi de infectări cu Covid-19 este asemănător cu cel din luna mai a acestui an. 

Într-un comunicat de presă transmis de AUR Timiș, reprezentanții partidului susțin că restricțiile impuse la Târgul de Crăciun sunt nejustificate și „perfect contestabile de către comunitatea timișoreană”.

„Întreaga comunitate timișoreană achită taxele și impozitele aferente, fără însă a avea dreptul de a participa la manifestațiile organizate pentru sărbătoarea Crăciunului, susținute din banii contribuabililor. Cum puteți aplica această excluziune socială și asupra copiilor care doresc doar să se bucure de brad, de luminițe și de Moș Crăciun?Domnule primar, vă rugăm, nu mai pedepsiți copiii!”, se arată în comunicatul AUR Timiș.

La rândul lui, deputatul de Timiș Titi Stoica consideră că îngrădirea accesului unor persoane în cadrul evenimentelor organizate în aer liber nu este justificată.

„Societatea civilă are în mine un partener, vă spun cu sinceritate și deschidere, și sunt clar împotriva acestei măsuri. E aberantă pentru că mai ales acum se poate intra fără certificat și în magazinele non esențiale, dacă bine am citit eu, și atunci nu văd de ce în aer liber mai este nevoie de acest certificat.”, a declarat Titi Stoica.

Casa de Cultură a Timișoarei a decis să singurele zone fără restricții la Târgul de Crăciun din centrul orașului sunt cele în care sunt amplasate bradul și ieslea. În rest – la patinoar, carusel, scenă, căsuțele cu mâncare și produse tradiționale – accesul este permis doar în baza certificatului verde.

La Timișoara, rata de infectare comunicată oficial de DSP Timiș este, vineri, de 2,17 la mia de locuitori, iar în Timiș a coborât la 1,67.

CITEȘTE ȘI: Gardul dintre vaccinați și nevaccinați îi desparte și pe copii de Moș Crăciun

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/