Și netelevizați, și cu banii luați! Ripensia revine cu un punct după jocul cu echipa fiului lui Dragnea

Meci cu peripeții și multe goluri între Turris Oltul Turnu Măgurele și Ripensia Timișoara, încheiat la scorul de 3-3. Partida, probabil una antrenată, trebuia să fie televizată, dar totul a căzut pe ultima sută de metri. ”Vinovat”, chiar selecționerul Cosmin Contra!

Televiziunile au avut și ele programul dat peste cap după ce Cosmin Contra a anunțat foarte târziu convocările la lot. Din acest motiv, meciul Astrei a fost mutat, iar de aceea, transmisiunea de la Turnu Măgurele a ieșit din grilă. Cluburilor li s-a propus să joace duminică, dar și Turris și Ripensia au renunțat, deoarece urmează o etapă intermediară. O mare tevatură, și jocul a rămas vineri. Din păcate pentru ripensiști, deoarece clubul plănuise o deplasare cu avionul până la București, în contextul în care au anticipat eronat că jocul va fi sâmbătă, la ora 11, când se dispută partidele netelevizate. Timișorenii au pierdut banii dați pe bilete și nici nu au fost dați la TV!

În ceea ce privește jocul, Turris, club susținut de fiul lui Liviu Dragnea, a început mai bine. Ionuț Voicu și Florin Haită au marcat în minutele 23 și 35. Alexandru Neagu a redus diferența în minutul 39, după ce a profitat de o greșeală a fundașilor adverși. Imediat după reluare jocului, în minutul 49, Voinea a egalat la 2-2. După o lovitură de penalizare acordată în minutul 79, bănățenii au preluat conducere, tot după execuția lui Voinea. Gazdele au egalat în minutul 87, prin Paul Pațurcă.

Ripensia Timișoara: Dobre – Popa, Tînc, Apro (c), Toma –Călin, Stoi – Fotescu (Chera 70′) Neagu (Tudorache ’53), Popovici – Voinea (Golda ’80)

Turris Oltul Turnu Măgurele: Rus – Buleică, Matei, Mitrea, Pană- Savin, Haită, Bud -Călintaru, Pîrvulescu, Voicu

Pelici a spus că un asemenea meci merita televizat. ”Un meci disputat, un meci frumos. Cred că a fost unul dintre cele mai atractive meciuri din această ediție, cu multe goluri, ocazii, răsturnări de scor. Păcat că s-a hotărât în ultimă instanță să nu se mai transmită. Ni s-au încurcat toate planurile. Una peste alta, îmi felicit băieții pentru modul cum au luptat. Au reușit să revenim de la 2-0 pe terenul  unei echipe care nu demult conducea detașat în Liga a 2-a, o echipă cu mulți jucători foști divizionari A.  Cu atât mai mult este de apreciat faptul că am reușit să revenim, să conducem. Un punct mare și nu putem decât să fim optimiști și încrezători în ceea ce urmează”, a declarat antrenorul, citat de site-ul oficial.

Miercuri de la ora 14, Ripensia e gazda în derby-ul cu ASU Poli.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/