Sezonul rece continuă să facă victime. Noi cazuri de gripă în Reșița și număr mare de afecțiuni grave specifice iernii!

untitled design set 970x90 px

Gripa își face de cap cu cei care nu s-au vaccinat în acest sezon. Spitalul Județean de Urgență din Reșița confirmă 4 cazuri de gripă și foarte multe de boli severe specifice sezonului de iarnă.

Numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii și plămânilor crește îngrijorător. Doar într-o săptămână, în perioada 3-8 ianuarie, au mers la spital aproape 150 de pacienți cu pneumonie și afecțiuni respiratorii acute. Mai exact, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Reșița s-au prezentat 75 de pacienți cu infecții acute ale căilor respiratorii, precum și 46 de pacienți cu pneumonii. Este vorba în special de copii și vârstnici.

În ceea ce privește cazurile de gripă, de la debutul sezonului rece din 2019 până la data de 8 ianuarie 2020, s-au prezentat la spital cu suspiciune de gripă 77 de pacienți. S-au efectuat 75 de teste rapide de gripă la spitalul din Reșița, iar pentru 7 persoane s-au trimis probe de laborator la Institutul Național de Cercetare Cantacuzino București. Din numărul total de persoane suspecte de gripă, prezența virusului gripal s-a confirmat în cazul a 4 persoane. Acestea au fost tratate și externate, starea lor fiind stabilă ulterior medicamentației primite. Momentan, pentru două probe se așteaptă răspuns, testarea fiind în lucru. Reprezentanții spitalului anunță că, de regulă, cei mai vulnerabili sunt bătrânii și copiii.

Vaccinarea copiilor nu trebuie să-i mai sperie pe părinți, întrucât vaccinul clasic prin injecție în braț are o nouă alternativă: vaccinul sub formă de spray nazal. Este o modalitate pe cât de la-ndemână, pe atât de eficace pentru siguranța copiilor.

publicitate ziar expresb 1000x100

CITEȘTE ȘI: Vaccinul antigripal sub formă de spray nazal – inovația care ține înțepăturile și virușii la distanță

Îndemnarea la vaccinare din partea medicilor specialiști, pentru o mai bună siguranță, continuă! Dacă persoana care s-a vaccinat are contact cu virusul gripal, posibil ca pacientul să aibă simptome mult mai ușoare, fără complicații.

Administrat în fiecare an, vaccinul este cea mai eficientă metodă de protecție împotriva virusurilor gripale, reduce numărul de îmbolnăviri și vizitele la medic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/