Se modifică programul de lucru cu publicul pentru obţinerea cazierului judiciar

Având în vedere contextul epidemiologic, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin a decis să își modifice programul de lucru cu publicul, tocmai pentru a asigura un climat optim vizavi de siguranța cetățenilor.

Începând cu acest sfârșit de săptămână, persoanele care doresc eliberarea unui cazier judiciar se pot adresa serviciului abilitat al IPJ Caraș-Severin, în conformitate cu următorul program:

– luni, intervalul orar: 10.00 – 13.00;

– marți, intervalul orar: 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00;

– miercuri, intervalul orar: 10.00 – 13.00;

– joi, intervalul orar: 10.00 – 13.00;

– vineri, intervalul orar: 10.00 – 12.00.

„Din motive de siguranță medicală, care vizează prevenirea răspândirii și infectării cu virusul Sars-CoV-2, toți cei care vin să depună sau să ridice documente sunt rugați să respecte regulile de prevenire și să păstreze distanţa de cel puţin un metru faţă de funcţionarul de la ghişeu, precum şi faţă de celelalte persoane din sediul instituţiei”, au mai ținut să transmită reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.