Spiritul Crăciunului salvat de poliţiştii cărăşeni

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Bucurie mare pentru cinci familii nevoiașe din Caraș-Severin!

Pe ultima sută de metri, scrisorile celor 12 copilași din județ au ajuns în mâinile oamenilor cu suflet mare care au acționat de urgență pentru ca atmosfera sărbătorilor de iarnă să se răspândească și asupra celor mai puțin mângâiați de soartă.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin alături de colegii de la Serviciile Operațiuni Speciale și Combaterea Crimei Organizate s-au alăturat demersului Asociației „Cultură și fapte bune”, aceștia îmbrăcând straiele ajutoarelor lui Moș Crăciun pentru a lumina sărbătorile câtorva familii din localitățile Zorlențu Mare și Zorlencior.

Înarmați cu alimente, dulciuri, jucării și hăinuțe, oamenii legii și nu numai au fost întâmpinați cu emoție și bucurie în suflet, gestul lor fiind răsplătit de cei mici prin cântecele și poezii.

STPT job 1000x200

„Ne bucurăm că împreună am reușit să aducem zâmbetul pe chipul acestor oameni, acum în pragul Sfintei Sărbători de Crăciun”.

 

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/