Se demolează „Mircea Chivu”! Stadion ultramodern, în Valea Domanului!

Specialiştii au făcut deja un studiu la locaţia actualului stadion din Reşiţa şi urmează să prezinte simularea 3D în perioada imediat următoare.

Metalul Reşiţa e pe primul loc în clasament şi asta obligă pe toată lumea, pe oficialii clubului, pe finanţatori, pe suporteri. Municipalitatea reşiţeană intenţionează să ridice în locul bătrânului „Mircea Chivu” o arenă cochetă, de cinci stele, aşa cum s-au construit în ultimii ani la Cluj şi Ploieşti şi cum urmează să apară la Craiova şi Timişoara.

„Avem un proiect prin care am vrea să demarăm construcţia unui nou stadion. Domnul primar a făcut diligenţele necesare la Guvern, a primit şi un răspuns, au fost nişte domni aici care vor să facă o simulare pentru un stadion cu o capacitate de 20.000 de locuri. Au fost săptămâna trecută oameni de specialitate să facă studiul, urmează să vină cu simularea”, a declarat astăzi Gheorghe Năsturel, reprezentantul Consiliului Local în Valea Domanului. Finanţarea ar urma să fie asigurată din bani guvernamentali, a mai spus consilierul local.

Primarul Mihai Stepanescu nu a dorit să detalieze pe tema noului stadion, considerând că deocamdată e prematur să vorbim de demolarea actualei baze sportive. „Vrem să modernizăm tot ce se poate cu bani atraşi!”, a spus edilul­-şef.

Comments

  1. suporter says:

    Ce idee senzationala!Cu 20.000 de locuri,noul stadion va putea primi aproape pe toti locuitorii viitoarei comune RESITA,care,neavand ce face(fiind ori someri ,ori pensionari),vor veni sa cante ODELE de preaslavire a autoritatilor locale care au facut Resita.

  2. robert says:

    te doare prostia din tine sau deja esti obisnuit?

  3. resita says:

    Praf in ochi aruncat inaintea campaniei electorale

  4. LuxPhotoFuchs says:

    Asta ne mai lipsea: Tichie de mărgăritar pe capul chelului!