Cea de-a doua ediție a celui mai de succes eveniment de tip boutique legat de jocurile de noroc se va desfășura pe 29 martie, la Viena House din Praga. Evenimentul este organizat de European Gaming Events (fost EEGEvents), parte a European Gaming Media and Events, liderul european în organizarea de evenimente-boutique și deținătorul celui mai mare portal de știri online dedicate acestei industrii în Europa.
Conferința este concepută pentru a dezbate ultimele informații legate de reglementările din Cehia, Polonia și Slovacia. Atelierele și rapoartele vor fi prezentate de experți de top din domeniul jocurilor de noroc. Aceștia sunt jucători activi din industria online a jocurilor de noroc din țările respective și vor încerca să ofere operatorilor și furnizorilor de software informații cu privire la direcțiile de reglementare în 2018, strategiile de dezvoltare și modul în care pot solicita licențe de funcționare.
O mare atenție se va acorda, la acest summit, siguranței jucătorilor, dar și combaterii infracțiunilor în acest domeniu. Într-un interviu acordat organizatorilor, Alex Henderson (Head of AML at The Ritz Hotel Casino), a afirmat că: „Se așteaptă ca de la autoritățile de reglementare, atât operatorii online cât și cei offline să-și intensifice eforturile de a proteja clienții. Dar acest lucru este dificil și provoacă un puternic conflict de interese: pe de o parte încearcă să conducă o afacere profitabilă, să atragă clienții și să-i determine să cheltuiască bani, iar pe de altă parte trebuie să intervină când aceștia joacă prea mult timp sau pierd prea mulți bani”. În opinia sa, „comisiile de jocuri de noroc ar trebuie să ridice licențe și să dea amenzi mult mai mari în momentul în care nu fac suficient pentru a proteja clienții”.
La fel ca anul trecut, summit-ul se va desfășura sub forma unei mese rotunde la care se vor purta discuții între autoritățile de reglementare din țările menționate și operatorii care activează sau vor să intre pe piețele respective. Evenimentul va oferi și posibilitatea participanților de a socializa și a pune bazele unor viitoare colaborări în acest domeniu, atât prin discuțiile propriu-zise cât și prin momentele de relaxare oferite.
Pentru Slovacia discuțiile se vor axa pe evoluția și perspectivele pieței jocurilor de noroc din această țară. Participanții își vor împărtăși ideile și informațiile legate de licențierea în această țară și potențialul pieței. Discuțiile vor fi conduse de Dr. Joerg Hofmann (Melchers Law Germany).
Având în vedere că în Republica Cehă piața a fost reglementată recent, Guvernul acesteia încearcă sa ia cele mai bune decizii pentru a nu afecta veniturile și competitivitatea în acest domeniu. Conștiente că legislația este perfectibilă, autoritățile încearcă să se adapteze și încearcă să explice operatorilor cele mai recente amendamente. Participanții vor asculta prelegerea lui Jan Rehola, reprezentant PS Legal.
Discuțiile legate de piața din Polonia vor fi moderate de reprezentantul Asociației Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România, Rombet, Bogdan Coman. Discuțiile se vor axa pe schimbările în legislația poloneză în urma cărora unii operatori s-au regăsit pe lista neagră.
România va fi bine reprezentată la aceste discuții întrucât compania românească Superbet și-a extins operațiunile și în Polonia. Se va încerca să se identifice aspectele cheie astfel încât Superbet și alte cazinouri ca acesta să poată să-și facă mai ușor intrarea în piața poloneză.
Summit-ul își propune să prezinte participanților informații despre cele mai noi tehnologii dezvoltate de industrie pentru a crește numărul de jucători și veniturile. Dincolo de aspectele tehnice și de reglementare, luate în discuție la acest eveniment, Praga Gaming Summit facilitează interacțiunea între reprezentanții companiilor locale și internaționale implicate în industria jocurilor de noroc, cu scopul de a îmbunătăți serviciile oferite clienților.