Scandalul centrelor de permanență din județ continuă, pe nervii pacienților, ai medicilor și ai autorităților locale. Primarii din Anina şi Bozovici au luat foc astăzi când au auzit că în judeţul Timiș, unde funcționează 46 de centre de permanență, s-a găsit finanțare, dar CJAS Caraș-Severin nu reușește să asigure finanțarea pentru mai puțin de 10 centre!
Se pare că marea problemă este chiar la managerul Mirela Zeman, despre care se spune că „refuză să semneze contractele cu centrele de permanență”, pe promisiunile Ministerului Sănătății. „Dar nu e obligatoriu să rămâneți, vă puteți da demisia!”, i-a tăiat-o primarul din Anina, Gheorghe Românu.
De altfel, supărarea oamenilor este motivată dacă ținem cont că bugetul era cunoscut de la începutul anului și ar fi trebuit în șase luni să se caute și să se găsească soluții la această problemă, căci asta este treaba unui manager de la care te aștepți să știe să citească măcar o filă de buget. Mai ales dacă este plătită cu peste 1.000 de euro lunar!
„Imaginați-vă că și până acum contractele dintre CJAS și centrele de permanență se semnau lunar, adică oamenii aceștia, medicii și personalul medical, erau aduși lunar la semnat și nu aveau nici o siguranță a zilei de mâine, în condițiile în care noi alergăm să găsim medici”, spune primarul din Bozovici, Adrian Stoicu.
CITEŞTE ŞI: De patru ori S.O.S.! Centrele medicale de permanență din județ, închise din lipsă de finanţare!
Primarii sunt revoltați căci CJAS Timiș, care a avut aceeași problemă, a reușit să găsească finanțare până la finele anului pentru cele 46 de centre de permanență, iar CJAS Caraș-Severin abia acum caută soluții, deși situația era previzibilă încă din debutul anului 2018, imediat după publicarea proiectului de buget. Edilii spun că o soluție ar putea fi demisia actualului președinte director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, care-și cam ia, spun ei, banii degeaba.
Ca să nu mai vorbim că sunt primari care încă mai speră că centrele din orașele sau comunele lor nu vor rămâne doar la stadiul de „tăiat panglica”…