Libertatea de exprimare a jurnaliștilor cotidianului online Express de Banat, dreptul fundamental al omului de a spune ce gândește, a fost înăbușit brutal și cu sete de răzbunare. Nu de oricine, ci tocmai de oameni care ar trebui să țină în echilibru balanța justiției!
Printr-o sentință pe care o considerăm de-a dreptul aberantă, două jurnaliste au fost obligate de Tribunalul Caraș-Severin la plata a 15.000 de lei! Pentru ce?! Pentru că și-au permis să taxeze într-un articol atitudinea nepotrivită a unui șef de instituție publică, folosind cuvinte sau expresii precum „agresiv verbal”, „lipsă de bun simț”, „performanțele directorașului”, „îmi dau importanță” sau „nu-i mai ajung la nas”. Nu putem cataloga o astfel de sentință decât ca fiind o încercare de a băga pumnul în gura unor ziariști tineri, care își fac meseria cu pasiune, dar care au început să deranjeze tot mai tare într-un județ patronat de legi mafiote și în care justiția e într-o mare măsură de vânzare. De ce au descris cele două jurnaliste cu astfel de cuvinte și expresii atitudinea directorului Agenției Județene pentru ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin, Caius Isac?! Pentru că acesta a fost deranjat de întrebările adresate de colega noastră și, după ce a ridicat tonul și a răcnit, i-a trântit pur și simplu telefonul în nas. În timpul orelor de program, pe banii noștri, ai tuturor!
A cerut un drept la replică. Solicitarea i-a fost respectată, dar trei luni mai târziu a chemat jurnalista Express de Banat, dar și redactorul-șef al ziarului, în sala de judecată. Pentru că i-ar fi încălcat dreptul la onoare, demnitate, reputație și imagine! Prin publicarea articolului intitulat „Caius Isac nu-și vede lungul nasului”, în care s-a prezentat ca fiind curios modul în care, în doar șase luni, AJOFM a adus la zero fondurile pentru stimularea oamenilor de afaceri care angajează vârstnici. Judecătoria Reșița a respins acțiunea formulată de directorul AJOFM ca fiind neîntemeiată, numai că situația s-a schimbat dramatic, nu doar pentru cele două ziariste și pentru cotidianul Express de Banat, ci pentru toți jurnaliștii din România, după judecarea căii de atac exercitate de directorul Isac. Pentru că s-a creat un precedent deosebit de periculos! Tribunalul Caraș-Severin a admis apelul reclamantului și le-a obligat pe cele două jurnaliste la plata în solidar a sumei de 15.000 de lei! Pentru aceleași cuvinte și expresii amintite mai sus! Cum s-a ajuns la această soluție contează mai puțin pentru moment. Și asta, pentru că soluția e definitivă și poate fi pusă în executare. În aceste condiții, mai putem vorbi de liberă exprimare?! De libertatea presei?! Mai poate un jurnalist reflecta potrivit realității un astfel de comportament al unui individ ajuns să conducă o instituție publică?! Considerăm că nu și tocmai din acest motiv vom ataca această sentință, inclusiv la CEDO. Pentru că e nedreaptă, represivă și persecutoare.
De ce persecutoare?! Pentru că doi din cei trei magistrați care au pronunțat sentința s-au regăsit în articole publicate de Express de Banat, articole care nu i-au pus deloc într-o lumină favorabilă. Simona Beg a fost prezentată într-un grup de magistrați sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii pentru „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Aceeași Simona Beg este soția doctorului Gheorghe Beg, autorul unui accident mortal petrecut pe trecerea de pietoni. A murit în acel tragic accident o fetiță de șase ani. Doctorul a fugit de la locul accidentului, dar a avut grijă ca totul să se finalizeze în fața procurorului și să evite astfel un proces. Neregulile din acest dosar au fost reflectate în mai mult de zece articole de către jurnaliștii Express de Banat, iar la sesizarea procurorului general al României dosarul a fost mutat din Caraș-Severin. Tocmai pentru a se evita mușamalizarea care era, se pare, aproape realizată. Dacă în cazul sancțiunii primite de la Inspecția Judiciară a fost vorba despre exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în speța de față nu avem niciun dubiu. Nu se poate vorbi de neglijență, ci de rea-credință!
Al doilea magistrat ce a făcut posibilă „condamnarea” unor jurnaliști care s-au exprimat liber este Corina Aldea. Numele său apare într-un dosar al DIICOT, în care sunt instrumentate niște șmenuri imobiliare. De fapt, ruinarea unui important om de afaceri prin falsuri grosolane, la care au fost părtași notari publici și magistrați. Express de Banat a făcut cunoscute aceste lucruri. În exclusivitate. Iar acum, pare să fi plătit pentru asta!
De ce nu au fost recuzați acești magistrați înainte să pronunțe sentința?! Pentru că, așa cum a reținut și instanța de fond, cele două jurnaliste și cotidianul Express de Banat au acționat cu bună-credință, lucru pe care l-am așteptat și din partea unor magistrați care au jurat să facă dreptate. Pentru a ne recâștiga dreptul de a scrie liber, în momentul de față fiind evident că mâinile ne sunt rupte de o astfel de sentință, care poate genera zeci și sute de alte procese, ne vom lupta până la ultima resursă de energie. Nu va fi ușor, dar acum nu mai e doar un război al nostru, al celor de la Express de Banat, ci al mediei din România. Astăzi, soluția Tribunalului Caraș-Severin ne afectează pe noi, mâine, pe oricare alt jurnalist ce se exprimă liber!
Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla cine sunt magistrații care au ucis democrația și libertatea de exprimare!