Sărbătoare în cinstea toamnei la Oravița!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

În acest sfârșit de săptămână, orăvițenii au ocazia să achiziționeze produse alimentare tradiționale, la prețuri accesibile. Târgul de Toamnă își deschide porțile pentru a cincea oară.

Târgul de Toamnă de la Oravița, ajuns la cea de-a V-a ediție, își va deschide porțile sâmbătă, 15 octombrie. La fel ca la edițiile precedente, partenerul alături de care Primăria din orașul din Valea Carașului organizează astfel de evenimente este Camera Agricolă Caraș-Severin. Timp de două zile, pe platoul din fața celei mai vechi gări din România, producătorii agricoli din tot județul își vor expune produsele agricole din recolta acestei toamne. Fie produse lactate, produse tradiționale specifice zonei, țuică, legume, cei care vor vizita târgul în această perioadă vor putea să-și umple cămările cu provizii pentru iarnă. În prima parte a zilei de sâmbătă se va desfășura și competiția culinară „Cea mai bună mâncare bănățeană” între unitățile de învățământ din Oravița și centrele de tineret, respectiv Centrul de Tineret „Adormirea Maicii Domnului” Oravița și Centrul de Tineret „Sf. Ecaterina” Oravița, concurs care a căpătat tradiție deja, iar după ora 14.30 în aceeași zi, va avea loc un spectacol de dansuri populare organizat de Iancu Lepa. Programul artistic din cele două zile de sărbătoare va fi asigurat de Casa de Cultură „George Motoia-Craiu” din Oravița.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100
versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/