Dinți sănătoși într-un corp sănătos! Este o marcă înregistrată, absolut necesară, mai ales în vremurile tulburi pe care le trăim. De acum locuitorii din Caransebeș și nu numai se vor putea bucura de serviciile unui nou cabinet stomatologic care va funcționa după standarde occidentale.
Cu ani de experiență în domeniu, doctorul stomatolog Khatib Salim vine din Timișoara la Caransebeș pentru a se alătura colegilor din domeniu în lupta numită sănătatea dentară. O luptă care în România, cel puțin, se poartă de ani buni, atât cu populația tânără, cât și cu cea vârstnică. Cu o educație precară în ceea ce privește acest subiect și coroborată cu situația dificilă creată de noul coronavirus, prezența în cabinetul stomatologic a fost considerabil redusă, pacienții ajung în situația de a se confrunta cu grave probleme dentare, netratate la timp.
Noul cabinet stomatologic își va primi pacienții în zona centrală a Caransebeșului, mai exact pe strada General Mihail Trapșa, într-o clinică medicală nouă, deschisă anul trecut și care dispune și de cabinete de cardiologie, pneumologie sau psihologie. Fiind specializat pe estetică, endodonție (tratamente de canale dentare) și protetică, cabinetul este dotat cu echipamente de ultimă generație, copie fidelă a celor din occident, pentru toate nevoile pacientului. De asemenea, tot ce ține de echipamentele de sine stătătoare colaborarea se face cu cei din domeniul ortodonție – aparate dentare și implantologie.
Doctorul Khatib Salim este de origine din Israel, a terminat Facultatea de Medicină Dentară la Timișoara, dar portofoliul acestuia este îmbogățit cu nenumărate cursuri făcute în București, Cluj și Londra, fapt care plusează la experiența acumulată, dar și la implicarea pe care acesta o are atunci când vine vorba de meseria pe care o vede doar ca pe o pasiune. Prin implicare, grijă și devotament, atât față de actul medical, cât și față de pacient, israelianul Khatib Salim a demarat toate procedurile pentru ca serviciile stomatologice dedicate copiilor și pensionarilor să fie asigurate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, o noutate pentru municipiul Caransebeș.
Toate informațiile legate de deschiderea noului cabinet și serviciile stomatologice ale acestuia se găsesc pe pagina de Facebook https://web.facebook.com/Dr-Salim-Khatib sau se obțin la numărul de telefon: 0767 825 595. În momentul de față, medicul stomatolog este disponibil și în Timișoara, cabinetul fiind situat pe strada Basel, numărul 4.