Liderul Grupului PSD din Consiliul Local Reșița, economistul Mirel Sabo, interpretează total diferit decât edilul-șef cifrele proiectului de buget al municipiului pe anul 2020 propus de acesta și votat în plen fără niciun fel de obiecție.
Mirel Sabo a absentat motivat de la ședința Consiliului Local Reșița în care a fost aprobat proiectul de buget creionat de primarul Popa. Social-democrații n-au avut nimic de obiectat în momentul dezbaterii proiectului de buget, dar asta nu înseamnă că aceștia cred în cifrele prezentate cu entuziasm de edil. „Bugetul Reșiței pentru 2020 nu e deloc impresionant, dar îi înțeleg entuziasmul domnului Popa, mai ales că este an electoral. Dacă ne uităm pe cifre, în 2019, bugetul propus a fost de 193 de milioane de lei, dar bugetul realizat a fost de doar 141 de milioane. Asta înseamnă doar 73 la sută! Acum propune un buget de 241 de milioane de lei. Bugetul este cu 24 la sută mai mare în 2020 față de cel propus în 2019, nu și față de cel realizat! Pe secțiunea de funcționare, bugetul realizat în 2019 a fost în proporție de 95 la sută. În schimb, la secțiunea de dezvoltare nu a fost decât de 38 la sută! Din 76 de milioane de lei buget propus în 2019, nu s-au realizat decât 29 de milioane. Acum propune un buget de 108 milioane. Asta înseamnă cu 42 la sută mai mare față de ce își propusese în 2019. Bugetul înseamnă în primul rând o estimare, sunt cifre goale dacă nu se și realizează, nu am rezolvat nimic”, a comentat Sabo.
Social-democratul subliniază totodată că, la sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate, dacă anul trecut s-au realizat 6,1 milioane, acum e mai mult decât dublu, 14 milioane. „Poate că vine o Guvernare PSD și atunci e realizabil, altfel, nu!”, a afirmat Mirel Sabo pentru expressdebanat.ro.
Primarului Popa i se recomandă să arunce un ochi și pe proiectul de buget al primarului din Zalău, să nu mai copieze doar ce face Ilie Bolojan la Oradea. „Ce-i drept, dânsul este pesedist, dar asta nu cred că-l deranjează pe domnul Popa. Acolo e ceva care ar putea fi considerat foarte interesant. Secțiunea de dezvoltare este mai mare cu trei milioane de euro față de secțiunea de funcționare. Asta e mare lucru, asta e ceva excepțional! Știu că domnul Popa va spune că se bazează din nou pe fonduri europene”, a adăugat Sabo.
CITEȘTE ȘI:
Bugetul Reșiței, exact ca vorba bunicii primarului Popa: „E bun și așa rău cum îi!”