S-a folosit de Frunzăverde pentru aranjarea angajărilor pe şpagă de la Spitalul Județean!

Ieşit din puşcărie unde a stat câţiva ani pentru infracţiuni cu cecuri fără acoperire, Horia Vădrariu, fost consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, s-a folosit în continuare de numele acestuia şi de influenţa pe care ar putea-o avea.

Director îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Judeţean Caraş-Severin, Marian Sorca a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că a fost contactat de Horia Vădrariu, care s-a recomandat a fi consilier personal al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, împreună cu Cristian Vijijoii, polișist de frontieră, și că i-a oferit foloase materiale în cuantum neprecizat la acel moment, pentru a o favoriza pe soția acestuia din urmă la concursul pentru ocuparea unui post de asistent medical debutant.

Pentru a fi sigur că i se deschid uşile la spital şi că va reuşi angajarea Svetlanei Vijijoii, Vădrariu i s-a recomandat lui Sorca drept consilierul personal al lui Sorin Frunzăverde, deşi nu mai are nicio legătură contractuală cu administraţia judeţeană, ocazie cu care i-a solicitat să se întâlnească în curtea spitalului. „Cu respect…. Horia sunt, de la Consiliul Județean, domnu’ Sorca!”, a fost interceptat Vădrariu. Odată rezolvată întâlnirea, Vădrariu şi Vijijoii s-au arătat foarte hotărâţi. Cei doi i-au spus directorului că „nu contează onorariul”. Totuşi, suma vehiculată de Vădrariu în discuţia cu Sorca a fost mult mai mică decât cea pe care era dispusă familia Vijijoii să o ofere.

gif card de energie dacus 1000x100

Procurorii arată că Vădrariu evita să vorbească deschis despre şpagă cu Sorca, l-a întrebat în șoaptă cât costă și a oferit printr-un limbaj codificat suma de 400 de euro. Cu ocazia audierii, Vădrariu a relatat că nu i-a oferit o sumă de bani lui Sorca, că au vorbit de fapt despre numărul membrilor din comisie, respectiv patru. E contrazis însă atât de denunţător, de stenograme, cât şi de inculpata Svetlana Vijijoii, care şi-ar fi dorit să ajungă asistentă deşi recunoscuse că nu a învăţat nimic. „Soțul meu mi-a relatat că vorbește Horia cu cineva din comisie, să mă duc la examen că va fi bine. Mi-a dat de înțeles că o să se rezolve. Am discutat cu soțul meu despre suma de 1.000-1.500 de euro, cel mult 2.000 de euro. Eram dispuși să dăm suma asta pentru ca eu să ocup postul de asistent medical debutant la Spitalul Județean Reșița. Aveam în geantă acești bani, aș fi putut să-i dau în acel moment, însă oferta noastră a fost refuzată de domnul Marian, acesta cerând să vorbească numai cu Horia Vădrariu”, a mărturisit Svetlana Vijijoii. Soţul acesteia a fost şi el foarte clar în discuţia cu Sorca, spunându-i că a venit să-i lase ceva, ocazie cu care i-a precizat că oferă 2.000 de euro pentru angajarea soției sale. În plus, pregătise şi un peşte, dar nu i-a ghicit lui Sorca preferinţele culinare. Soții Vijijoii au recunoscut faptele, la fel și Vădrariu, dar cu unele nuanțări.

Muzeul TM

Comments

  1. Liviu says:

    Saracul Horica….asta e,toata viata lui a trait doar din speculatie si influenta.Curaj Horica …..ca doar nu o sa te tina aia acolo o viata si in plus ,esti si obisnuit cu asemenea conditii de cazare ca doar nu de mult ai plecat de acolo

  2. Of of says:

    Ba Stanciule chiar nu esti normal si tu chiar tara asta este irecuperabila???ce tot aveti ma cu FRUMZAVERDE ???? Ba cretinilor ca deja sunte ti tampiti tot ce este in judetu asta a facut acest om ma??? Ba in veci amin nu veti avea cultura lui terminati ma cu stirile astea tampite maaaa… Credeam ca ai mai multa minte dar se pare ca totul este pentru bani si atat!!! Rusine sa iti fie!

  3. Picel Petrica says:

    @Of of bai cretinule sa dea domnu cand moare frunzaverde de cancer sa te duci si tu cu el. poate numa asta scapa judetul de gunoaie.

  4. Mai picel says:

    baaa purcel:))) da nu se duce mata incultu dracului si frustratule ce esti milog intruchipat in chip de om saracie proasta sa se duca mata inainte la toti daca chiar asta iti doresti!!! M….

  5. Podsekalnikov says:

    of of, ce legatura are ,,cultura” cu abilitatea de a conduce un judet?

  6. Hohenzolern Mihai says:

    Chior la chior nu isi scot ochii, escroc la escroc nu se toarna

  7. popescu says:

    DOMNUL POLITIST DE FRONTIERA LICITEAZA CU NONSALANTA 2000 DE EURO (DESIGUR BANI NEMUNCITI) PENTRU A NUMI NEVASTA IN POST DE ASISTENTA ,DE UNDE PUTEA SA NENOROCEASCA COPIII SI NEPOTII NOSTRII FINND PARALELA CU MESERIA. IATA IN CE STADIU DE DEGRADARE MORALA A AJUNS FIINTA UMANA .

  8. hagi tudose says:

    Saracu Frunzaverde,ce bogat este…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/