S-a decis! „Contribuția pentru economia circulară” – o povară-n plus la factura gunoiului menajer la Moldova Nouă

Deși în urmă cu câteva luni consilierii de la malul Dunării s-au opus vehement măririi tarifelor practicate de operatorul de salubritate SC IONELA SRL, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local de la sfârșitul lunii iulie politicienii nu au mai avut încotro. Au fost nevoiți să ridice mâna pe modelul: guvernanții stabilesc, cei din teritoriu execută.

Având la îndemână atât cererea înaintată de societatea comercială SC IONELA SRL, cât și raportul de inspecție al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Caraș-Severin, care prevedea stabilirea mai multor măsuri printre care și includerea în tarifele privind serviciile de colectare a deșeurilor reciclabile, precum și în tarifele pentru colectarea celorlalte deșeuri a contribuției la economia circulară, conform OUG 196/2006, politicienii din Moldova Nouă au ridicat mâna vrând, nevrând, iar astfel persoanele fizice care selectează deșeurile menajere vor plăti începând de astăzi (1 august 2019), cu 3,23 lei/lună în plus față de prețul practicat până acum (8,27 lei), adică 11,50 lei, inclusiv TVA, în timp ce agenții economici vor scoate cu 2,49 lei în plus, adică 147,49 lei/mc, inclusiv TVA, față de 145 lei, sigur, în cazul în care selectează deșeurile menajere. Suma de 421,81 lei, inclusiv TVA, este tariful practicat pentru o tonă.

Și mai adânc vor băga mâna în buzunar persoanele fizice care refuză să selecteze sau nu selectează deșeurile menajere, tariful pe lună în acest caz fiind de 15,21 lei/lună, inclusiv TVA.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, pentru persoanele juridice care produc deșeuri similare reziduale și biodeșeuri, prețul impus de operatorul de salubritate crește, 174, 22 lei, inclusiv TVA, fiind prețul pentru metrul cub, respectiv 498,26 lei/tonă, inclusiv TVA. Singurul liant între persoanele fizice și cele juridice va fi prețul de 75,48 lei/mc, inclusiv TVA, pentru activitatea de colectare, transport și depozitare a deșeurilor rezultate din activități de construcții și demolări.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/