S-a deschis programul Tim Cultura, cel prin care timișenii sunt chemați să depună proiecte culturale spre finanțare din bugetul Consiliului Județean Timiș. Anul acesta sunt alocați peste 4 milioane de lei pentru evenimente culturale, iar încurajate vor fi cele care vor putea atrage și turiști în zonă.
Autoritățile județene spun că încurajează organizarea acelor evenimente culturale de calitate, nu activitățile care trimit în zona kitsch-ului. Se pot înscrie în program proiectele care promovează artele spectacolului, dansul, muzica, documentarele, cercetarea, tradițiile, obiceiurile, muzica și dansul popular, artele vizuale, filmul, pictura, artele decorative și educația culturală. Organizatorii trebuie să aibă o cofinanțare de cel puțin 10%, și, printre altele, nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat, cel al CJT și să își fi achitat contribuțiile sociale la stat.
„Suntem convinși că există o complementaritate între cultură și turism și tocmai de aceea această complementaritate trebuie să integreze cât mai bine sectorul cultural și oportunitățile de a dezvolta sectorul turistic. Îmi pare rău că atunci când discutăm despre cultură în zona rurală sau a orașelor mici, automat ne duce cu gândul la activități care nu implică o componentă culturală specifică. Exact asta căutăm. Vă dau un exemplu, concertul din peștera de la Românești. Cu siguranță astfel de evenimente vor aduce turiști și vor direcționa către zona aceasta de orașe mici și rurală, inclusiv partea de patrimoniu cultural local.”, a declarat directorul Direcției de strategii, diplomație, comunicare și cultură din cadrul CJ Timiș, Alexandru Avram.
Programul de finanțare nerambursabilă Tim Cultura 2021 poate fi vizualizat pe pagina dedicată timcultura.cjtimis.ro. Aici sunt disponibile informații cu privire la ce fel de evenimente finanțează CJ Timiș, care este bugetul disponibil, o serie de întrebări frecvente și ghidul de eligibilitate.
CITEȘTE ȘI: Regulile de finanțare pentru proiectele culturale ale județului, aprobate de CJT
Proiectele se pot depune la Registratura CJ Timiș până în 9 iulie, ora 12, iar selecția acestora va avea loc în 16 iulie, la ora 10. Suma alocată finanțării proiectelor culturale în 2021 este de 4.440.000 lei.