România stagnează la calitatea vieții, spune Marilen Pirtea

România se află într-un „echilibru fragil” în ceea ce privește calitatea vieții și bunăstarea socială, în ciuda uneia dintre cele mai dinamice creșteri economice din Uniunea Europeană, arată Marilen Pirtea, rectorul UVT, pe baza concluziilor unui studiu Deloitte 2026 privind Indicele de Progres Social.

Potrivit acestuia, România ocupă locul 45 la nivel global, cu un scor de 74,49 din 100, situându-se la un nivel similar cu anul anterior, în contextul în care progresul social a încetinit la nivel internațional.

Studiul indică faptul că, deși România are performanțe relativ bune în domenii precum nutriția, accesul la servicii medicale și condițiile de locuire, persistă dezechilibre importante în educație și sănătate. Educația de bază se află în jurul poziției 86 la nivel mondial, ceea ce evidențiază un decalaj față de alte state din regiune.

Marilen Pirtea subliniază că una dintre concluziile centrale ale raportului este că dezvoltarea economică nu se traduce automat în progres social, în absența unor investiții consistente în infrastructura socială.

„Creșterea economică nu garantează progresul social. Există țări care reușesc să transforme mai eficient resursele economice în bunăstare pentru cetățeni și altele care nu, iar România se află încă în această a doua categorie, în care dezvoltarea economică nu este suficient corelată cu investițiile în infrastructura socială.”, arată rectorul UVT în analiza sa.

În opinia rectorului Universității de Vest din Timișoara, educația rămâne principalul punct vulnerabil, fiind afectată de inegalități între mediul urban și rural, abandon școlar și adaptarea lentă la competențele cerute de economia digitală.

Rectorul UVT arată că este nevoie de politici publice orientate mai puternic spre educație și sănătate, prin digitalizare, formarea profesorilor și reducerea decalajelor teritoriale.

„Investițiile trebuie orientate nu doar spre creștere economică, ci și spre infrastructura socială, în special în domenii precum educația și sănătatea. În cazul României, aceasta înseamnă nu doar creșterea finanțării, ci și o regândire a modului în care sistemul educațional răspunde nevoilor actuale: digitalizare reală, formarea profesorilor, integrarea competențelor socio-emoționale și reducerea decalajelor teritoriale.

În același timp, contextul global de stagnare face ca presiunea pe sistemele educaționale să fie și mai mare. Într-o lume în care progresul nu mai este garantat, educația devine principalul instrument prin care societățile își pot menține competitivitatea și coeziunea socială.”, adaugă profesorul universitar.

În concluzie, Pirtea avertizează că România se află într-un moment de inflexiune, în care stagnarea actuală poate deveni declin în lipsa unor reforme structurale.

• Tweet
• Pin It