Avem noroc, dronele țin cu noi!

victor nafiru 1 of 1 620x400

Drona maritimă, care a penetrat vineri dimineața vigilența celor puși să păzească și să apere fruntarile țării, ne-a arătat încă o dată că suntem varză în astfel de situații. Degeaba ne lăudăm că avem în portul Constanța un sistem integrat de supraveghere maritimă de primă clasă, dacă drăcovenia aia a trecut prin sistem ca prin brânza provenită de la oile ciobanilor machedoni care de-a lungul timpului ni i-au dat pe frații Becali, Gică Hagi și Simona Halep.

Repet, suntem varză. Varză călită, ciorbă de varză cu sau fără ciolan, salată de varză, varză dulce, varză murată, varză pentru sarmale. Măcar dacă am vorbi de varza aia creață de Bruxelles, că parcă ar mai fi ceva. Dar așa… Doar gura e de noi. Cică sistemul ăsta este doar de supraveghere, să dea alarma în cazul bărcilor cu migranți, nicidecum să detecteze drone de război. Adică, să nu amestecăm lucrurile. Fiecare cu aia mă-sii. Să ne fie clar. Și că rușii ar face bine să stea în banca lor să nu mai bruieze drăcovenile trimise de oamenii lui Zelenski. Că toate astea se întâmplă din cauza lor, a lui Putin, care ne-a amenințat direct după drona aia căzută la Galați, că ne arată el nouă.

Și uite că ne-a arătat-o mai repede decât credeam. Și nu noaptea, să avem o scuză că a fost întuneric și n-am văzut-o, ci ziua în amiaza mare. Norocul nostru a fost că elicea dronei s-a prins între niște cadre metalice de la nu știu ce instalație. Nici nu vreau să mă gândesc la ce imagini apocaliptice ar fi transmis televiziunile în direct. Ori la explicațiile Armatei sau ale lui Nicușor. Pe cele ale lui Tomac le ignorăm că omul ăsta e ca ăla din poveste: nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum. Să dăm Cezarului ce e a Cezarului și recunoaștem că am avut noroc cu carul cu prietenii noștri ucraineni care ne-au sunat să ne spună că pierduseră patru drone și că una, care trecuse de poarta maritimă a Tomisului, urma să explodeze în câteva minute.

Că ne-o sunat abia după patru ore? Bă, vouă nimic nu vă convine. Ori fi fost și ei prinși cu alte treburi, ședințe, inspecții de front, că nu-și mai văd capul săracii de atâtea griji. Important e că au făcut-o și ne-au pus în gardă: „Vedeți că explodează, dați-vă la o parte din calea ei!” Fără ajutorul lor frățesc și neprecupețit ne-am fi numărat morții. Gestul de ieri al oamenilor lui Zelenski merită toate miliardele pe care le-am băgat în curul lor în ultimii ani. Așa că, mucles.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/