Deşi în primul tur de scrutin Victor Ponta s-a impus în cele mai multe dintre oraşele judeţului Caraş-Severin, la nici două săptămâni, electoratul a întors armele împotriva stângii şi a pus ştampila pe candidatul ACL.
Prezența masivă la vot din mediul urban a răsturnat toate graficele întocmite de social-democrați înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Astfel că, indiferent de calculele pe care le-au făcut, aglomeraţia din secţiile de votare în mediul urban a dat peste cap numărătoarea buletinelor de vot ştampilate pe Klaus Iohannis. Rezultatul însă nu i-a demoralizat pe primarii PSD, astfel că edilii spun că acum își văd în continuare de proiectele de dezvoltare locală începute în trecut.
CITEŞTE ŞI: ANALIZĂ: Cum justifică primarii din orașe scorul obținut la alegerile prezidențiale?
Singurele orașe din Caraș-Severin în care a învins candidatul PSD, Victor Ponta, sunt Oravița și Moldova Nouă. În celelalte, la Reșița, Oțelu Roșu și Băile Herculane, social-democratul a fost surclasat de candidatul ACL, Klaus Iohannis, care a obținut mai mult de jumătate din preferințele alegătorilor. Deși rezultate lasă de dorit, primarii și-au revenit după dezamăgirea suferită la închiderea secțiilor de votare și, oricum, aceștia spun că nu puteau înota împotriva curentului. Chiar și în contextul înfrângerii, edilii-șefi își păstrează încrederea în Victor Ponta și speră ca proiectele începute de acesta să fie duse la capăt.
,,Viața merge înainte. Au fost și realizări, și eșecuri. M-aș bucura ca orașul să aibă parte de proiecte și în continuare. Am încredere în Guvernul Ponta că ne va susține, la fel cum a făcut și până acum. Avem în plan proiecte de infrastructură, apă-canal, amenajarea de noi parcări, crearea unei infrastructuri adecvate care să ne lege de zonele turistice, proiecte de mediu și multe altele. La capitolul forță de muncă avem nevoie doar de chef de lucru, pentru că sunt 1.050 de locuri disponibile la Reșița. În concluzie, am încredere în Guvernul Ponta, sper ca și altele (N.R. guverne) să aibă grijă de oraș, dar din experiența trecutului pot spune că noi am fost văduviți”, a spus Mihai Stepanescu, primarul Reșiței, care este de părere că cea mai importantă realizare ar fi, totuși, transformarea orașului în pol de dezvoltare sau în zonă metropolitană, decizie care i-ar aduce municipiului sume importante de bani.
Vezi ce a spus primarul Marcel Vela despre rezultatul alegerilor la momentul exit-poll-urilor!
Critici de la Oțelu Roșu
Și în Valea Bistrei diferența dintre candidați a fost semnificativă, astfel că edilul-șef al orașului Oțelu Roșu trage un semnal de alarmă pentru faptul că atenția guvernanților ar trebui particularizată pe fiecare oraș în parte. ,,Vizavi de acest procent, pot să spun că suntem la 48 la sută, pentru că în orașe a fost un val mare care a votat cu Iohannis. Mă refer la Caransebeș, Reșița, Lugoj … Noi am făcut tot ce am putut să convingem lumea să voteze cu Ponta pentru că avem încredere în el. Sunt greșeli care trebuie analizate, iar liderii de la București ar trebui să ne ia mai mult în seamă, pentru că nemulțumirile din teritoriu sunt pentru crearea de locuri de muncă. Guvernul Ponta a făcut și lucruri foarte bune, a mărit pensii, salarii, dar nu este suficient. Poporul român nu mai are răbdare și încredere. Oamenii își doresc să se facă lucruri multe și într-un timp foarte scurt, ceea ce este foarte dificil”, a spus Luca Mălăiescu, primarul orașului Oțelu Roșu. Edilul-șef a adăugat că proiectele prioritare se referă la asflatarea străzilor din oraș, reabilitarea centrului civic, dar și la alte capitole.
Continuitate există și în orașul-stațiune, acolo unde primarul Nicușor Vasilescu a trecut recent la PSD, dar susține că nu regretă decizia luată. ,,La Băile Herculane am stat mai bine decât media pe țară. Trebuie să respectăm decizia majorității. Când am trecut la PSD am luat o decizie în folosul cetățenilor și se văd lucruri bune. Nu regret alegerea făcută! Guvernul va rămâne pe mai departe și am convingerea că orașul Băile Herculane nu va mai fi ocolit. Pentru noi rămâne ca prioritate finalizarea proiectelor pentru care Guvernul Ponta a deblocat în această toamnă sume importante”, s spus Vasilescu.
În ce îi privește pe primarii de la Moldova Nouă și Oravița, Matei Lupu și respectiv Costel Ursu, au obținut pentru Ponta peste 50 la sută, iar rezultatul îi mulțumește în egală măsură. Ambii le-au mulțumit locuitorilor pentru încrederea acordată.
Iohannis, președinte legitim la Bocșa
Cu cele 4.532 de voturi pe care le-a obținut ACL, entuziasmul a fost maxim la nivelul conducerii orașului, care l-a susținut cu încredere pe Klaus Iohannis.
,,Victoria înseamnă mult pentru România. Este una dintre marile victorii de care avea nevoie țara noastră și pot spune că putem spera din nou. A venit Klaus Iohannis, un neamț care ne-a redat speranța pentru copiii noștri, nepoții noștri că în sfârșit așteptăm să se întâmple ceva bine. Așteptăm să vedem o Românie a lucrului bine făcut, prosperă și a bunului simț. Rezultatul este extraordinar și nu poate decât să mă bucure și să ne oblige față de cetățeni, care au înțeles că trebuie să fie alături de primarul lor. Le mulțumesc și celor care au votat cu Victor Ponta, și celor care au votat cu Klaus Iohannis, și sunt convins că democrația e la ea acasă. Mai mult decât atât, sunt încrezător că președintele nostru nu ne va dezamăgi!”, a spus Eugen Cismăneanțu, primarul orașului Bocșa pentru www.expressdebanat.ro .
Primarul orașului Anina, Gheorghe Românu, nu a putut fi contactat.
REZULTATE FINALE ORAȘE:
Reșița:
Victor Ponta – 43,71%, Klaus Iohannis – 56,29%
Caransebeș:
Victor Ponta – 39,95 % , Klaus Iohannis – 60,05%
Anina:
Victor Ponta – 47,18% , Klaus Iohannis – 52,82%
Băile Herculane:
Victor Ponta – 48,41% , Klaus Iohannis – 51,59 %
Bocșa:
Victor Ponta – 43,73%, Klaus Iohannis – 56,27%
Moldova Nouă:
Victor Ponta – 58,01%, Klaus Iohannis – 41,99%
Oravița:
Victor Ponta – 52,36% , Klaus Iohannis – 47,64%
Oțelu Roșu:
Victor Ponta – 48,43% , Klaus Iohannis – 51,57%
sa fie demis seful de campanie de la P S D inadmisibil asa ceva.Stepanescu a ingropat PSD- ul in CARAS-SEVERIN
domnu mihai nu va asumati esecu? domnu mocioalca nicio declaratie? nimic in acest sens?