Revoluţionarii se pregătesc de proteste!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cei care au ieșit să lupte în stradă în urmă cu 23 de ani se pregătesc de proteste serioase în cazul în care discuţiile cu membrii noului Guvern nu dau rezultate. Cei mai mulți dintre revoluționari au acum peste 50 de ani, niciun venit și spun că este imposibil să îi mai angajeze cineva la această vârstă.

Numărul revoluţionarilor a ajuns peste noapte în Caraş-Severin la mai mult de 500. Deşi cifra este controversată, oamenii susţin că au ieşit în stradă în decembrie 1989, astfel că îşi merită din plin drepturile pe care le-au pierdut. Referitor la indemnizaţii, liderii revoluționarilor spun că, atât pe cei care au guvernat România în trecut, cât și pe cei care sunt la putere acum, nu îi interesează soarta țării.

„Cât nu am primit indemnizaţii a fost linişte şi pace la revoluţionari. Banii, de abia din 2009 au început să ajungă la oameni. Normal că s-au dat retroactiv. Chiar și așa, nu a fost o sumă mare, ci, în medie, 800 de lei pe lună de persoană. Aceşti bani s-au strâns lunar. Ulterior, indemnizația a crescut la 1.000-1.100 de lei. Unii dintre ei nu au primit nici până în ziua de astăzi banii, oamenii neavând niciun fel de venit. Nu ne-ar interesa aceste fonduri, nici măcar să aibă valoarea acelora dinainte, dar acordarea a măcar jumătate din suma inițială este necesară, pentru că oamenii nu au cum să îşi câştige existenţa. Cei mai mulți au peste 55 de ani şi nu îi angajează nimeni”, a declarat Dumitru Alexa, preşedintele ALRD Caraş-Severin, pentru „Express de Banat”. Reprezentanții revoluţionarilor fac toate demersurile pentru ca acești oameni să primească ceea ce li se cuvine.

„Am 77 de ani şi la revoluţie am fost în putere, am luptat pentru libertate şi pentru ţară. Acum, nu mai sunt bun de nimic, nimeni nu se mai gândeşte la mine. De bani, nici nu mai zic nimic! Cred că atunci când îi primesc o să-mi cumpăr cripta din ei !”, spune unul dintre cei care au ieșit în stradă în Decembrie 1989, membru al ALRD.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Revoluţionarii sunt dezămagiţi de putere şi, spun ei, bani ar fi pentru aceşti oameni care s-au sacrificat pentru libertate.

„În acest sens o să ne consultăm cu colegii noştri din ţară şi vom iesi în stradă. Acest lucru se va întâmpla cel mai târziu în luna septembrie”, a mai adăugat Dumitru Alexa.

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. gigi says:

    de unde a dat interviul alexa ? de la volanul tuaregului ? cine i-a impiedicat sa se angajeze cand aveau 25-30 de ani? banii pt. insii astia reprezinta una din marile escrocherii din romania post decembrista!!!!!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/