Restart la Primăria Giroc, după anchetele DNA. Viceprimarul PNL: „Viața de huzur, împletită cu combinații de orice fel, s-a terminat!”

Viceprimarul comunei Giroc, liberalul Dan Vârtosu, care a preluat atribuțiile de primar încă din vara anului trecut, i-a convocat pe toți angajații primăriei pentru a le transmite un mesaj după problemele cu iz penal din comună. Vârtosu spune că planează suspiciuni asupra activității funcționarilor, lucru care îi face pe cetățeni să își fi pierdut încrederea în administrație. 

„Suntem obligați să recâștigăm încrederea girocenilor și chișozenilor și, nu în cele din urmă, să redăm oamenilor administrația locală. Și, în tot acest timp, să reclădim! Cărămidă cu cărămidă! Le-am transmis colegilor mei că nu e cazul să analizăm, acum, de ce suntem în această postură sau de ce administrația locală a ajuns la o cotă de încredere atât de mică. Lucrurile sunt clare! Și nu e deloc complicat de înțeles că legea și respectul față de lege sunt obligatorii pentru toată lumea. Atât pentru cei din afara Primăriei Giroc, dar mai ales pentru noi cei din administrația locală! Respectarea legii nu este o opțiune și am vrut ca acest lucru sa fie extrem de limpede pentru toți funcționarii.”, a transmis viceprimarul Dan Vârtosu.

Vă reamintim că, recent, DNA Timișoara l-a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe polițistul din Giroc care a primit 13.000 euro șpagă de la un bărbat căruia i-a promis că îl va ajuta să intre în posesia unui teren cu o valoare de 2,4 milioane de euro, cu sprijinul a doi parlamentari. Aurelian Gîrd era agent la postul din Giroc. El este cercetat pentru trafic de influență în formă continuată.

„S-a terminat cu presiunile și cu amenințările de orice fel, iar oricine întâmpină astfel de probleme, așa cum am spus, ușa mea e mereu deschisă. Lucrurile nu vor rămâne nerezolvate pentru că, în primul rând, sunt un partener de dialog si un om de echipă! Repet: de azi, lucrurile se schimbă! Și cine nu poate să se schimbe, a fost rugat să-și caute norocul în altă parte. Dar nu aici! Aici viața de huzur, împletită cu combinații de orice fel, s-a terminat! Dacă nici acum, nu înțelegem că avem nevoie de un moment zero, de un reset sau de un restart… atunci ne meritam soarta! Punem lacăt pe primărie si plecăm acasă!, a mai spus Vârtosu.

Viceprimarul a mai anunțat și că orice abatere disciplinară a funcționarilor va fi tratată cu maximă seriozitate și că nu va ezita, dacă va fi cazul, să anunțe organele în drept.

CITEȘTE ȘI: Polițistul din Giroc care a primit șpagă pentru restituirea unui teren, trimis în judecată

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/