O nouă ședință extraordinară de Consiliu Local a fost programată la Reşiţa, pentru vineri, tot pe motiv de proiecte cu finanțare europeană.
De data asta au fost două proiecte, unul privind aprobarea studiului de fezabilitate privind proiectul „Microhidrocentrale pe râul Bârzava ca soluție adaptată local pentru investiții în infrastructura de energie regenerabilă și utilități publice”, proiect despre Express de Banat a mai scris și prin care se intenționează amenajarea unui stăvilar și a unei ecluze pentru o microhidroturbină care să producă curentul necesar pentru iluminatul malurilor Bârzavei. De asemenea, se va decolmata albia Bârzavei, astfel încât mai bine de jumătate din ea să poată fi folosită pentru promenadă.
CITEŞTE ŞI: Nelu Popa face valuri! Ecluză şi turbină pe Bârzava, în Reşiţa!
Aici primarul Ioan Popa a mărturisit că are ceva emoții, deși Comisia Tehnică de la Timișoara a avizat proiectul, se pare că la București la Apele Române ar fi chibiți care s-ar opune unui asemenea proiect, motivând că România are deja infringement de la Comisia Europeană pentru construcția de microhidrocentrale pe râurile de munte, deși aici, mai ales în zona urbană a râurilor, nu se pune problema de a fi tratată similar problema.
De asemenea, a fost propus și un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare pentru modernizarea Școlii Generale Nr. 8 din Reșița.
Ambele proiecte au fost votate de către consilierii locali, de astă dată consilierul Dănuț Florea fiind prezent la lucrări. Acesta chiar ne-a bătut un pic obrazul pentru articolul precedent, pe motiv că el ar fi anunțat că nu poate veni. Noi doar i-am explicat că, pentru cetățenii Reșiței, nu este important să lipsești motivat, ci să te implici în viața orașului. Cu toate forțele!
Liderul PNL Reșița le transmite social-democraților că nu-și pot ascunde eșecul din alegerile care au avut loc la sfârșitul acestui an! Degeaba a câștigat PSD mai peste tot în...
Roxana Novacovici |
11 January 2026
Pășind prin zăpadă ca prin încercare: Fii și tu un pas al Ioanei spre vindecare!
Adriana Baghiu |
11 January 2026
Plecat de peste 35 de ani din țară, un bănățean își poartă dorurile prin îndepărtata Australie
Cosmin Odorescu |
10 January 2026
Situația apocaliptică din sudul Banatului Montan cauzată de căderile de arbori, continuă!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

