Rămâne definitiv. Vela candidează pentru un nou mandat la Caransebeș!

Luna martie este de departe cea mai înfloritoare și surprinzătoare lună pentru doamne și domnișoare, astfel că și la Caransebeș Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor a pregătit tradiționalul Bal al Mărțișorului.

Potrivit Paraschivei Radu, președinta CARP, s-au întrecut în joc și voie bună peste 400 de invitați. Deschiderea distracției a fost făcută de primarul Marcel Vela, care a anunțat că va candida din partea PNL pentru un nou mandat la Primăria Caransebeș, deși cu numai două luni în urmă se gândea serios să predea ștafeta pentru a-și încerca norocul la șefia Consiliului Județean Caraș-Severin.

„A fost o datorie morală a mea să le aduc la cunoștința celor prezenți la acest eveniment că am luat decizia să candidez pentru un nou mandat, pentru a continua ceea ce am început împreună în municipiul Caransebeș”, a declarat primarul Marcel Vela.

Distracția a fost întreținută de Orchestra Profesionistă Doina Banatului, reînființată recent pentru revigorarea cântecului, portului și tradiției populare în Patria Gugulanilor.

Citește și:

Vela și Schelean, obligați să candideze la conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin!

Marcel Vela: „Din partea PNL la președinția Consiliului Județean va candida doar un liberal!

Vela are drept de preempțiune, dar se mai gândește! Azi, e la Primăria Caransebeș, mâine, la Consiliul Județean?!