Raliu feminin la Timișoara. Competiția se va desfășura în 3 etape

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Cine a spus că limitele vitezei pot fi trecute doar de bărbați? Campionatul Național Women Rally ajunge anul acesta la al treilea sezon al întrecerilor moto feminine, iar etapa principală a campionatului are loc la Timișoara în perioada 24-26 iulie. În acest an, Bosch Car Service vor fi prezenți în cadrul evenimentului cu asistență auto.

Concurentele se vor alinia la start pentru prima dată post-pandemie la Timișoara, în etapa principală care va avea loc în perioada 24-26 iulie. Înscrierile la Etapa I – Timișoara a Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service 2020 sunt deschise până în data de 17 iulie pe site-ul www.womenrally.ro. Participantele pot consulta atât regulamentele, cât și recenziile, galeriile foto și articolele informative de la evenimentele anterioare. Startul festiv se va desfășura în parcarea Modex, iar concursul – la Shopping City Timișoara. Mai apoi va avea loc un dineu oficial la Casa Auto Timișoara, partenerul evenimentului, unde concurentele vor fi premiate. Participarea se face cu mașina personală a concurentelor, iar alături de ele mai poate veni o invitată. Taxa de înscriere este de 300 de lei și vor putea participa un număr de 70 de automobile. A doua etapă va avea loc în perioada 21-23 august la București, capitala fiind pentru prima dată gazda evenimentului Women Rally. Finala campionatului va fi în perioada 2-4 octombrie, la Cluj-Napoca, orașul de unde a pornit acest concept.

„Îndemânare la volan, responsabilitate în trafic, prietenii legate în jurul aceleiași pasiuni – sunt câteva dintre ingredientele esențiale care au transformat Women Rally într-un concept unic și atractiv de introducere în automobilism și conducere defensivă dedicat doamnelor și domnișoarelor. Chiar dacă doar posesoarele de permis se pot înscrie în competiție, toată familia este așteptată la start, unde partenerii campionatului pregătesc, ca de fiecare dată, o serie de surprize și întâmplări menite să facă din Women Rally unul dintre cele mai inedite evenimente ale anului. Pasiunea pentru mașini a concurentelor și a invitaților Women Rally va fi întâmpinată de profesionalismul reprezentanților Bosch Car Service, care vor efectua gratuit doritorilor verificări tehnice rapide ale mașinilor, în cadrul caravanei amenajate la etapele Women Rally din 2020”, ne-au transmis organizatorii.

untitled design set 970x90 px

Evenimentul a adunat în cei doi ani de când se desfășoară sute de participante, care pe lângă pasiunea pentru șofat, au dovedit și feminitate. La ediția din 2019 au fost prezente figuri precum: Mirela Bucovicean, președintele Comisiei de Femei din cadrul FRAS, echipajul exclusiv feminin din Campionatul Național de Raliuri Cristiana Oprea – Diana Hatiegan, gimnasta Cătălina Ponor și sportive de renume din automobilismul romanesc: Mihaela Beldie, Alina Bianca Pop, Ramona Rusu, Vanessa Ilie, Alexandra Casian. În plus, în cadrul fiecărui dineu de la finalul etapelor, Women Rally a susținut o licitație caritabilă pentru a susține cauze sau comunități locale, o tradiție care va fi continuată și în acest an.

Noutățile legate de parteneri și desfășurarea evenimentului vor fi publicate și pe Instagramul @womenrally.ro și pagina de Facebook a Campionatului. Programul și link-ul spre eveniment le găsiți aici. Organizatorii pregătesc concurentelor multe alte surprize.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/