Blocajele apărute la colectarea şi reciclarea selectivă a deşeurilor ar putea determina schimbarea legislaţiei în domeniu! Cu foarte puţine excepţii, administraţiile publice locale din Caraş-Severin sunt departe de a fi găsit soluţii imediate.
Vicepremierii Marcel Ciolacu și Grațiela Gavrilescu, ministru al Mediului, s-au întâlnit, vineri, cu reprezentanții producătorilor și importatorilor de ambalaje pe tema implementării unui sistem eficient de management al deșeurilor reciclabile. „În urma întâlnirii, s-a convenit ca reprezentanţii operatorilor din sectorul producției și reciclării de ambalaje să transmită ministerelor de resort propunerile lor cu privire la îmbunătăţirea cadrului legislativ aferent domeniilor lor de activitate, acestea urmând să fie analizate și înglobate în propunerile de initiative legislative aflate în pregătire la nivel de ministere”, informează Biroul de presă al Guvernului.
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a subliniat importanța unui sistem de reciclare care să încurajeze colectarea selectivă direct la sursă și creșterea gradului de colectare și reciclare a deșeurilor. „Un prim pas în acest sens este Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, pe care urmează să-l aprobăm în perioada următoare. Vrem ca acest plan național să fie unul realist, care să țină cont de toate problemele și eventualele blocaje semnalate în teritoriu. Ca stat membru al Uniunii Europene, este important să tindem către deșeuri zero la groapa de gunoi”, a declarat ministrul Gavrilescu, citat de Mediafax.
Reprezentanţii Guvernului și cei ai producătorilor și importatorilor de ambalaje și produse ambalate au analizat posibilitatea înființării unui radar al deșeurilor, îmbunătăţirea cadrului de reglementare în domeniu, cu accent pe sistemul de autorizare și verificare a activităților de colectare și reciclare. S-a discutat, de asemenea, despre necesitatea informării celor care generează deșeuri, inclusiv cetăţenii, pentru a încuraja colectarea selectivă direct de la sursă, în paralel cu dezvoltarea infrastructurii specifice și corelarea costurilor aferente serviciilor de salubrizare cu disponibilitatea de a sorta sau nu deșeurile la sursă.
CITEŞTE ŞI: