Un primar PSD din Clisura Dunării consideră că cel mai potrivit om pentru a spăla imaginea pătată a social-democraților cărășeni, după taifunul produs în PSD Caraș-Severin, odată cu dosarul deschis de DIICOT, împreună cu DGA, este nimeni altul decât actualul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, acesta fiind persoana ideală pentru a se așeza la masa negocierilor în vederea întăririi forțelor pentru bătăliile electorale din acest an.
După ce Organizația PSD Caraș-Severin a început „să sângereze” în urma dosarului inițiat de organele de cercetare penală în care nume grele din PSD figurează pe lista persoanelor suspectate că ar fi constituit un grup infracțional organizat, oameni de la cel mai înalt nivel al filialei județene făcând un pas în spate pentru a nu păta imaginea partidului (demisia lui Ionuț Chisăliță și cea a Luminiței Jivan), primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, consideră că cea mai bună variantă pentru redresarea partidului ar fi alegerea lui Silviu Hurduzeu în fruntea organizației județene.
În iarna anului trecut, Nicolae Tismănariu renunța atât la funcția de vicepreședinte al Organizației PSD Caraș-Severin, cât și la şefia organizației locale Gârnic, edilul social-democrat făcând acest pas datorită modului de a face politică a Luminiței Jivan. Astăzi, la o săptămână de când deputatul a renunțat la frâiele PSD Caraș-Severin, șeful administrației publice locale din Gârnic a refuzat să comenteze demisia fostului lider județean, subliniind că acest subiect nu-l interesează.
Totuși, primarul rămâne interesat de soarta partidului din care provine și punctează că actualmente locul lăsat liber de Jivan ar trebui ocupat de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu: „PSD Caraș-Severin ar arăta mai bine cu Silviu Hurduzeu în frunte”.
Întrebat de redactorul expressdebanat.ro dacă, odată cu demisia din fruntea partidului a Luminiței Jivan, există vreo posibilitate ca acesta să candideze din nou pentru șefia organizației PSD Gârnic, Nicolae Tismănariu a ținut să precizeze: „Nu voi mai candida pentru funcția de lider al filialei locale. Voi rămâne simplu membru, iar după ce se mai limpezesc apele, reprezentanții de la județ vor trebui să reorganizeze filiala PSD Gârnic, întrucât nu mai avem mult timp până la alegerile locale”.