Zeci de oameni s-au adunat, în această seară, în comuna Măureni pentru a protesta și, spun ei, pentru a face odată dreptate. Inițiatorul protestului este tocmai primarul Brian Filimon.
La ora 18.00, la Căminul Cultural din Măureni s-a dat adunarea. Circa 100 de oameni, în frunte cu primarul Brian Filimon, s-au întâlnit în formă de protest față de compania Enel. Sunt cunoscute nenumăratele episoade în care comuna a rămas fără curent electric, la fiecare ploaie mai puternică, cea mai recentă „pedeapsă” fiind de aproape 24 de ore! În plus, primarul Filimon reproșează companiei că nu răspunde nimeni atunci când încearcă să facă reclamații.
CITEȘTE ȘI: Comuna Măureni, de 15 ore fără curent! „E strigător la cer ce se întâmplă!”
La fața locului se află și angajați ai Poliției, pentru a asigura buna desfășurare a întâlnirii. „Este o acțiune prielnică. Nu este un protest la care am venit războinici, cu pancarte sau să strigăm. Chemăm alături de noi Consiliul Județean, primăriile care, prin mesaje private sau pe Facebook, ne-au fost alături și au spus că ne vor susține, să luăm atitudine și să ne respecte această companie Enel. Iar dacă ei consideră că doar italianul (n.r. patronul) este de vină, cred că acei directori din țara noastră ar trebui să nu facă un compromis să stea să-și asume aceste nemulțumiri ale noastre. Aș vrea să văd un director care își dă demisia nemulțumit față de acest italian care nu investește în țara noastră. Eu nu văd luminița de la capătul tunelului în colaborarea noastră cu Enelul”, a declarat primarul Filimon, în fața mulțimii.
Edilul-șef a ținut să sublinieze că frecventele întreruperi nu sunt cauzate de o avarie locală, ci de întregul sistem de distribuție învechit. Acesta speră ca, în urma acțiunii de astăzi, să primească răspunsuri clare din partea companiei Enel referitoare la problemele și investițiile ce se vor face pe raza comunei. Ba mai mult, acesta îl așteaptă în localitatea sa chiar pe italianul despre care vorbește toată lumea să spună răspicat ce se întâmplă cu distribuția curentului electric. Discursul primarului Brian Filimon s-a încheiat cu aplauze.