Proiect nou în Caraş-Severin. De anul viitor, Insula Ostrov se dezvoltă!

Frumuseţile naturale din Clisura Dunării vor fi puse în valoare printr-un proiect de aproximativ 150.000 de euro. Asociaţia „Dunărea” Moldova Nouă a găsit o serie de strategii de dezvoltare a ecoturismului în Insula Ostrov.

Insula care se află în mijlocul Dunării, în apropiere de Moldova Nouă, va deveni principala destinație turistică atât pentru cetăţenii din zonă, cât şi pentru vapoarele de croazieră care traversează deseori fluviul. Asociația „Dunărea” din localitate îşi propune să implementeze Proiectul „Dezvoltarea unui ecoturism sustenabil în zona Moldova Nouă”, județul Caraș-Severin, începând cu luna ianaurie a anului viitor, accesând o finanţare în valoare de 149.625 euro. Asta, doar în cazul în care acesta va fi selecționat, având o durată de 18 luni şi activități care să conducă la inițierea exploatării ecoturistice a Insulei Ostrov Moldova Veche. Obiectivul principal al proiectului este înființarea unui Centru de Promovare Turistică Insula și implementarea măsurilor adiacente pentru integrarea aspectelor privind exploatarea acesteia, precum şi promovarea aspectelor practice de întocmire a unui Plan Local de Acțiune care să includă și aspectele de dezvoltare durabilă.

cornel martin mn

Proiectul a fost realizat deoarece aspectele privind punerea în valoare a insulei reprezintă o problemă mai puțin abordată de către autoritățile responsabile, pe de o parte din lipsa prevederilor legale, pe de altă parte, din lipsa preocupării includerii acestui domeniu în cadrul planificării managementului dezvoltării durabile. Un alt motiv care a determinat promovarea acestui proiect a constat în experiența dobândită pe plan extern, în special de partenerii norvegieni, și prin promovarea la nivel internațional a tuturor aspectelor privind dezvoltarea durabilă și conexiunea acestora”, a declarat Corneliu Martin, preşedintele Asociaţiei „Dunărea” Moldova Nouă.

CITEȘTE ȘI: PLANURI PENTRU INSULA OSTROV

IAHTUL PRINȚULUI DE MONACO, ANCORAT LA MOLDOVA NOUĂ

Activităţi de exploatare a habitatului

Pentru ca Insula Ostrov să atragă turiştii, vor fi organizate numeroase activități care vor conduce la declanșarea mecanismelor de exploatare a acestui habitat natural și impulsionarea activităților economice meșteșugărești, precum şi a celor de promovare a patrimoniului local. Proiectul va crea infrastructura Pilot de începere a activității ecoturistice în zona insulei prin: întocmirea unui raport de evaluare a nevoilor și a documentelor nederulării investiției, crearea Centrului Turistic Insula prin amenajarea punctului de plecare în raza portului orașului, unde se va construi şi un spaţiu de valorificare a produselor meșteșugărești, achiziționarea a două bărci pentru traversare, amenajarea punctului de sosire pe insulă prin construirea unui ponton, amenajarea accesului pe insulă prin construirea unor facilități de petrecere a timpului liber și a unui punct de ajutor medical, instalarea unui sistem de supraveghere permanentă a insulei, dotarea cu echipament, materiale și tehnica necesară managementului insulei, precum şi amenajarea traseelor turistice de pe insulă.

ostrov 1  ostrov 5

Partenerii proiectului „Dezvoltarea unui ecoturism sustenabil în zona Moldova Nouă” sunt: Primăria orașului Moldova Nouă, Asociaţia Euroland Banat, RNP ROMSILVA – Administrația Parcului Natural Porțile de Fier. Finanţarea accesată de aceştia va face parte din Programul Fondul ONG România, parte a Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014, prin Granturile SEE ale  ţărilor donatoare (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein).


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/