Iahtul Prințului de Monaco, ancorat la Moldova Nouă

Frumusețea Clisurii Dunării atrage ca un magnet turiștii din întreaga Europă. Problema este că, odată ce iahturile ancorează pe malul orașului Moldova Nouă, aceștia nu au opțiuni pentru petrecerea timpului liber.

O lungă perioadă de timp, dezinteresul administrației locale, dar și restricțiile pe care le impune Parcul Natural Porțile de Fier au fost piedici în calea dezvoltării locale. Acum, conducerea orașului Moldova Nouă i-a convocat pe cei care administrează parcul ca să găsească o soluție de mijloc, referitoare la infrastructură, soluție de pe urma căreia și locuitorii orașului să aibă de câștigat. În momentul de față și în formula actuală, dezvoltarea turismului în zona de Clisură este restricționată de legea care protejează ariile naturale. În aceeași situație sunt multe dintre primăriile din județ, ceea ce îi determină pe edili să fie într-un conflict continuu cu cei care administrează aceste parcuri. Discuțiile pe care edilul de la Moldova Nouă le-a purtat cu Marin Jiplea, directorul Parcului Natural Porțile de Fier, par să îndrepte lucrurile, cel puțin la stadiul de comunicare.

Planuri pentru Ostrov
„Din cauza parcului natural, am avut restricții și încă le avem, dar am purtat o discuție normală cu Marin Jiplea. Acesta ne-a făcut o vizită și am discutat despre un proiect european, prin care să punem în valoare insula Ostrov. Știm cu toții că este o arie de protecție specială acolo, însă insula propriu-zisă este situată pe teritoriul administrativ al orașului nostru și trebuie să facem ceva, ca să atragem turiști. Nu punem rachete să distrugem mediul. Acolo pot fi amenajate alei, locuri de promenadă cu piste pentru biciclete, un mic ponton și un observator. Discutăm despre o suprafață de sute de hectare, lucrurile trebuie analizate cu mare atenție dacă ne dorim să evoluăm din punct de vedere turistic”, a declarat primarul orașului Moldova Nouă, Matei Lupu. Edilul-șef speră că s-a făcut înțeles în relația cu cei care administrează Parcul Natural Porțile de Fier, pentru că dezvoltarea unei comunitatăți locale înseamnă investiții, nu izolare.

Vizită regală
Discuțiile cu Marin Jiplea, directorul Parcului, au fost de bun augur și sunt benefice comunității locale, mai ales că, recent, locuitorii de la Moldova Nouă au văzut ancorat iahtul Prințului de Monaco la malul orașului din Clisura Dunării. Oamenii au fost impresionați de o astfel de vizită, chiar dacă Alteța Sa nu a pus piciorul pe tărâm românesc. Odată cu promovarea și implementarea proiectelor de turism însă, lucrurile se pot schimba, astfel încât orașul de pe malul fluviului să se poată transforma într-o adevărată perlă a Banatului.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/