Prin grai și prin scris, părintele Buracu a militat pentru România Mare

Marea personalitate a Văii Almăjului, părintele Iosif Coriolan Buracu, va fi comemorat în această săptămână la Bozovici, în anul Centenarului Marii Uniri.

Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS), Primăria şi Consiliul Local Bozovici organizează manifestarea cu titlul „Comemorarea a 130 de ani de la naşterea preotului Iosif Coriolan Buracu, mare luptător pentru limbă, neam şi credinţă ‒ născut la Prigor, în 15 mai 1888“. Acţiunea va avea loc la Bozovici, Biserica Mânăstirea Ţara Almăjului, joi, 4 octombrie 2018, ora 11.00.

Manifestarea se derulează sub semnul Centenarului, reunind personalităţile Văii Almăjului şi nu numai, cunoscători ai marelui patriot, Iosif Coriolan Buracu, informează managerul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Ioan Benga.

„Părintele Buracu a ţinut flacăra credinţei în Hristos şi neamul românesc în Mehadia înainte de primul război mondial, a cunoscut temniţele Seghedinului şi Vatzului patru ani în timpul războiului, a semnat la Alba-Iulia actul unirii în 1918, fost deputat şi senator în parlamentul României Mari, tată a opt copii, dintre care cel mai mare a murit pe front, în calitate de preot colonel a dus războiul şi în răsărit şi în apus, a avut un sfârșit tragic după alegerile de la 1946. A fost hăituit câţiva ani prin satele Ţării Făgăraşului, prins şi băgat la închisoare. Acasă preoteasa Maria cu cinci copii încă mici și-a pierdut minţile de durere şi de revoltă, terorizată zilnic de comunişti. S-a prăpădit în 1947, iar copiii s-au risipit în toate părţile, urmăriţi de securitate şi vârâţi şi ei în închisori la rândul lor. Azi, în 1990, când scriu aceste rânduri, nimeni nu-şi mai aminteşte de această familie cu care s-a început teroarea comunistă in Făgăraş”, găsim în cartea lui Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. I, ediția a II-a, Editura Marist, Baia Mare, 2009, pag. 42-43.

(Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. I, ediția a II-a, Editura Marist, Baia Mare, 2009, pp. 42-43)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/