Primarul Petru Lorinț recunoaște că a sifonat fondurile APIA! Face și denunțuri, numai să scape de pușcărie!

Astăzi, Tribunalul Caraș-Severin a judecat pe fond dosarul în care DNA l-a trimis în judecată pe primarul din Domașnea, Petru Lorinț, câțiva consilieri locali și angajați ai Primăriei, pentru fraudarea fondurilor APIA, pentru fals, fals intelectual și uz de fals.

Toți și-au recunoscut faptele și au cerut să fie judecați prin procedura simplificată, pentru a profita de reducerea pedepsei. Doar că edilul Lorinț a găsit un motiv în plus să ceară o pedeapsă cât se poate de blândă: a făcut și denunțuri la DNA.

Ședința de judecată a fost dată peste cap de reprezentantul APIA care, după ce s-a achitat prejudiciul în cauză, acum mai cere să se achite și peste 300.000 de lei, cheltuieli accesorii, și alți 10.000 de lei pentru fiecare inculpat, cheltuieli de judecată.

Procurorul Lucian Dolcu a cerut pedeapsa cu închisoare pentru cei în cauză, chiar dacă a acceptat că se poate da o pedeapsă mai blândă, dat fiind faptul că s-au recunoscut faptele.

Avocatul Cosmin Bolosin, apărătorul lui Petru Lorinț, a ținut să sublinieze că edilul apărat de el a recunoscut faptele încă din faza de urmărire penală, „regretând săvârșirea acestora”. A mai făcut trimitere la adresa DNA prin care se transmite că Petru Lorinț ar trebui să beneficieze de o reducere a pedepsei pentru că a colaborat cu procurorii anticorupție și a făcut denunțuri, dar a cerut să se respingă plățile accesorii cerute de APIA Caraș-Severin, pentru acestea Bolosin considerând că este nevoie de un nou proces, civil, pentru pretenții. De asemenea, respingând plata accesoriilor cerute de APIA și arătând că prejudiciul reținut în rechizitoriu a fost achitat, Bolosin a cerut ridicarea sechestrului de pe bunurile clientului său, Petru Lorinț.

„Vă rog să aveți în vedere că banii de la APIA nu i-a folosit în interes personal, pentru sine, ci a vrut să facă ceva pentru comunitatea sa”, a încercat Bolosin să-l înduplece pe judecător, căruia i-a mai arătat că Lorinț e primar de 5 mandate și că, în consecință logică, este un bun gospodar, pentru că altfel nu ar fi fost votat de atâtea ori de către locuitorii din comuna Domașnea. „Regret ceea ce am făcut, am făcut nu pentru mine, ci pentru comunitate”, au fost și ultimele cuvinte ale lui Lorinț.

Ceva mai dur a sunat declarația finală a lui Ioan Românu, consilier local la Domașnea, care spune că semnătura sa de pe un proces-verbal de recepție este autentică, doar că el nu-și amintește să fi semnat așa ceva. „Probabil că după o ședință de Consiliu Local, printre alte acte, am semnat și acest proces-verbal, pe care nu l-aș fi semnat dacă aș fi știut ce conține”, a declarat acesta judecătorului, declarație care ar putea duce la o nouă sesizare privind o faptă penală.

„În perioada 2013-2014, inculpatul Lorinţ Petru, în calitate de primar al comunei Domaşnea (…) şi împuternicit al Consiliului Local Domaşnea, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false sau inexacte în vederea acordării sprijinului financiar, în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru un teren de 418,90 ha, reprezentând pajişti alpine. O parte din aceste documente atestau în mod neadevărat faptul că pentru suprafeţele respective au fost efectuate lucrări de întreţinere/curăţire de către Primăria Domaşnea în regie proprie, cu angajaţi ai instituţiei, dar şi cu beneficiari ai ajutorului social”, se arată în comunicatul DNA.

CITEŞTE ŞI: DNA a trimis în judecată toată conducerea Primăriei Domaşnea

Petru Lorinț, edilul-șef al comunei Domașnea, a fost condamnat definitiv la închisoare și într-un alt dosar, după ce l-a desfigurat pe un consătean care a refuzat să i se supună, așa cum se spune că fac, de frică, majoritatea oamenilor din comună!

Condamnat în primă instanță de Judecătoria Caransebeș la un an de închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, Petru Lorinț, primarul care a lovit mișelește, cu pumnul, a contestat sentința. Numai că la Curtea de Apel Timișoara a ieșit și mai rău pentru edilul cu comportament de golan. Instanța i-a respins apelul, dar l-a admis pe cel al părții vătămate, Mihai Micșescu. După rejudecare, Lorinț a rămas cu pedeapsa de un an închisoare, a cărei executare e amânată pe o perioadă de doi ani în care nu are voie să mai calce strâmb, dar va băga mai adânc mâna în buzunar. „Majorează daunele morale acordate părţii civile Mihai Micşescu la suma de 20.000 lei”, se arată în sentința definivită a Curții de Apel Timișoara. Inițial, primarul bătăuș fusese obligat la plata a 10.000 de lei! Dacă va fi găsit vinovat și în acest dosar, s-ar putea ca Lorinț să nu mai poată fenta pușcăria. Oricare ar fi sentința Tribunalului Caraș-Severin, însă, ea nu e definitivă și va putea fi contestată la Curtea de Apel Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/