După reînfiinţarea claselor profesionale la trei unităţi de învăţământ din Reşiţa, municipalitatea condusă de primarul Nelu Popa mai vine cu o iniţiativă care ne aduce aminte de trecut. La modul plăcut!
Computerul, tableta şi telefonul inteligent au pus stăpânire în ultimii ani pe timpul liber al elevilor. Prea puţini ştiu să iasă afară la joacă, aşa cum făceau în copilărie părinţii şi bunicii lor. Acesta este motivul pentru care cei ce conduc acum Primăria Reşiţa vor să-i apropie pe cei mici de „ieşitul la joacă“.
Ovidiu Almăjan, directorul Direcţiei pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița, şi consilierul local Luci Peia, consilier şcolar, au început să transpună în practică o iniţiativă a „echipei Nelu Popa“: readucerea „Şotronului“ în curţile şcolilor! Dar având un design modern, mai atractiv decât tradiţionalele careuri desenate cu creta.
Vestea a dat-o în premieră Luci Peia, printr-un mesaj transmis public celor mici: „Pentru că ați fost cuminți, nu vă mai bateți în pauze și ați lăsat deoparte gadgeturile, nenea primar și nenea Almăjan Ovidiu Valentin vă montează în curțile școlilor jocuri stradale taaaare drăguțe! În imagine aveți lucrările de la Școala Gimnazială «Mihai Peia» pentru un șotron; vor urma Școala Gimnazială Nr. 7 și altele, pe măsură ce învățați de la părinți și bunici cum se joacă…“
Primăria Reşiţa intenţionează, de fapt, să amenajeze astfel de locuri de joacă la toate şcolile din oraş, precum şi în unele parcuri, cum ar fi Parcul Copilului din cartierul Govândari. Design-ul va fi chiar şi mai diversificat, urmând să includă labirinturi şi alte surprize pentru cei mici. Dar cum aceste amenajări costă, nu vor putea fi realizate toate peste noapte.