Primarul Miclău marchează din nou! Investiții de aproape 5,5 milioane de lei în orașul de pe Cerna

Cu fonduri europene, administrația locală din Băile Herculane va demara două lucrări, de pe urma cărora vor avea de câștigat nu doar localnicii, ci și turiștii care ajung anual în stațiune.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a anunțat că proiectul administrației locale de pe Cerna – „Reabilitare urbană în orașul Băile Herculane” – a intrat în faza de precontractare, ceea ce înseamnă că până la implementarea sa a mai rămas doar un pas, și anume semnarea contractului de finanțare. Primarul orașului, Cristian Miclău, speră ca acest lucru să se întâmple până la finalul anului.

„Am avut zilele trecute o vizită din partea reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în urma căreia am fost anunțați că am trecut în etapa de precontractare și urmează să semnăm contractul, sperăm noi, până la sfârșitul anului, urmând ca, mai apoi, să trecem la partea de licitații pentru atribuirea lucrărilor.”, a declarat pentru Express de Banat, Cristian Miclău, primarul orașului Băile Herculane.

Miclău precizează că fondurile alocate prin proiect, în valoare totală de 5.425.572 de lei, vor fi direcționate spre amenajarea unei parcări moderne lângă sediul Poliției din oraș, precum și pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii cu Clasele I-IV din zona Parcului Vicol.

„Vor fi create undeva la 90 de locuri de parcare, aspect care va duce și la decongestionarea zonei UGSR – de hoteluri, și unde nu avem așa multe locuri de parcare, iar vara este nebunie acolo. La școală, vom construi un nou corp de clădire, vor fi amenajate două săli de clasă la etaj, pentru ca elevii să nu mai vină și după-amiază la școală, va fi, de asemenea, amenajată curtea unității de învățământ, și vom avea și o sală de sport, cu vestiare, grupuri sanitare și, bineînțeles, vor fi efectuate și lucrări de eficientizare energetică, tot ceea ce ține de acoperiș, izolații, instalații electrice și va fi de asemenea montată o centrală termică nouă.”, a explicat primarul din Băile Herculane.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/