Primarul din Ticvaniu Mare speră la un an mai bun!

Ciprian Măceșanu nu a reușit să realizeze în acest an tot ceea ce și-a propus, însă este convins că altfel ar fi stat lucrurile dacă ar fi avut mai mulți bani la buget pentru dezvoltare. Pentru 2022 planurile au fost făcute, printre obiective numărându-se finalizarea lucrărilor de modernizare a drumurilor comunale și amenajarea unor locuri de joacă pentru copii în fiecare localitate.

„Prin Grupul de Acțiune Locală Călugăra am reușit să achiziționăm anul acesta un buldoexcavator, iar prin Programul Rabla un autoturism Toyota. Tot în 2021, am încărcat trei proiecte pentru modernizarea drumurilor din intravilanul satelor Secășeni și Cârnecea, dar și pentru asfaltarea drumului dintre Secășeni și Cârnecea. Din păcate nu am reușit să facem cadastrarea sistematică, suntem la 50% cu documentația tehnică pentru acest proiect. Mi-aș fi dorit să fim mult mai avansați, dar lucrurile s-au mișcat mai greoi.”, ne-a spus primarul comunei Ticvaniu Mare, Ciprian Măceșanu.

Edilul a mai precizat că se află în fază finală cu lucrările privind amenajarea a două apartamente de bloc, ce aparțin primăriei, în care administrația locală se va muta de anul viitor, întrucât actualul sediu al unității administrativ-teritoriale va intra în reabilitare.

„Sediul primăriei va fi reabilitat, modernizat și extins cu fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. De aceea am demarat lucrările pentru amenajarea noului spațiu în care ne vom muta până când primăria va fi gata. Am reușit să licităm, și suntem în fază de proiectare, cu cele două școli primare din localitățile Secășeni și Cârnecea,  un proiect derulat prin PNDL 2.”, a punctat edilul din Ticvaniu Mare.

Pentru noul an, Măceșanu are în vedere întocmirea Planului Urbanistic General, amenajarea de spații de joacă pentru copii în fiecare localitate și finalizarea, până în luna mai, a modernizării drumurilor comunale din  Ticvaniu Mare și Ticvaniu Mic, aflate în lucru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/