Lacul Secu este disputat în instanță. Deși aparține Reșiței din momentul în care a fost construit, acum, primarul Târnovei susține că jumătate din acesta se află pe teritoriul comunei.
Conform Legii 133/2012 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, toate localitățile trebuie să își actualizeze limitele administrativ teritoriale. În această situație, primarul comunei Târnova susține ca limita de hotar între localitatea condusă de el și municipiul Reșița să fie pe fostul fir al râului Bârzava, adică pe la mijlocul lacului de acumulare Secu. Pe de altă parte, edilul-șef al Reșiței susține menținerea limitei conform ultimelor hărți cadastrale. Asta înseamnă că tot lacul aparține Reșiței și este limita de hotar dintre cele două localități.
”Noi nu am putut accepta punctul de vedere pe care aceștia și l-au exprimat și în procesul verbal care s-a încheiat noi ne-am exprimat dorința ca unitatea administrativ teritorială Reșița să rămână în limitele actuale, raportat la hărțile cadastrale ediția 1983, 1 la 50.000. Putem să vă spunem că punctul de vedere al OCPI coincide cu cel al municipalității”, a precizat Cristina Enuică, director la Direcția Juridică și Administrație Publică Locală Reșița
Autoritățile târnovene și-au bazat argumentele pe o hartă cadastrală din anul 1964 la scara 1 la 10.000, unde o parte din zona pe care este amplasat lacul de acumulare aparținea comunei. În anul 1968 însă, atunci când a fost construită acumularea hidroenergetică, toți proprietarii din zonă au fost despăgubiți, iar suprafața a intrat în proprietatea Reșiței. Din acel moment, lacul Secu aparține municipalității. Pentru că termenul limită în care se putea concilia conflictul a expirat, începând cu ziua de luni, reprezentanții Prefecturii vor depune acțiuni în instanța de contencios administrativ pentru soluționarea litigiilor apărute între municipiul Reșița și comuna Târnova.