Primarul din Berzasca şi bagajele pregătite ale edililor în funcţie spre alte formaţiuni politice: „Asta e politica. Jocurile politice sunt permise prin legislaţie”

Așa-zisul plan-fulger al liberalilor, acela de a-i coopta pe edilii social-democrați în funcție pentru următoarele bătălii electorale, nu pare să-l surprindă deloc pe șeful administrației publice locale din Berzasca. Petru Nicolae Furdui îi trezește la realitate pe cei care vor să se-mbete cu apă rece, subliniind că de astfel de tratative poate să depindă bunăstarea într-o comunitate.

„Asta este politica. Jocurile politice, care sunt permise de legislație, se fac și în funcție de interesele fiecărei comunități. Probabil că luptele sunt încă destul de intense. Fiecare partid vrea să câștige și atunci e normal să poarte negocieri. Aceste negocieri sunt, pe de-o parte, pentru câștigarea alegerilor, iar pe de altă parte, pentru obținerea cât mai multor beneficii pentru UAT-uri, asta din punct de vedere al primarilor în funcție. Fiecare primar ia în calcul orice oportunitate, în urma unor discuții cu electoratul, aceștia hotărând împreună încotro vor merge.”, a explicați edilul-șef.

Înainte ca deputatul Luminița Jivan să renunțe la frâiele organizație PSD Caraș-Severin, primarul comunei din Clisura Dunării și-a anunțat intenția de a renunța la independență, candidând pentru încă un mandat la șefia instituției pe care actualmente o conduce din partea formațiunii social-democrate. Dacă, în contextul actual, situația rămâne neschimbată, Petru Nicolae Furdui a precizat: „Eu am avut ceva interpelări pe tema asta. Nu am avut o discuție concretă. Nu e nimic materializat”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/