Primarul comunei Luncavița solicită bani pentru repararea drumurilor

Trei cereri de finanțare au fost depuse de Primăria Luncavița, pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru modernizarea a trei tronsoane de drum. Valoarea proiectelor depășește 42 de milioane de lei.

Am depus trei proiecte pe «Anghel Saligny». Este vorba despre drumul care leagă localitatea Verendin de Luncavița – DC 32, care are o lungime de 2,8 km, și care, dacă vom obține finanțare, va fi modernizat ca la carte. Valoarea estimativă acestui proiect este de patru milioane de lei, fără TVA. Cel de-al doilea proiect depus este cel pentru drumul care leagă comuna de muntele Semenic. Până pe munte avem 25 de kilometri, dintre care în jur de 17 se află pe teritoriul administrativ al comunei, iar restul în patrimoniul Romsilva. Am avut discuții și cu domnul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, am vizitat împreună traseul, și urmează să se discute și la nivel de CJ despre acest tronson. Există mai multe posibilități. Fie să preluăm noi și acea bucată din drum de la Romsilva, fie să o ia CJ și să o modernizeze. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, cert este că pe «Anghel Saligny» am depus modernizarea kilometrilor care se află pe teritoriul administrativ al comunei și pentru care sperăm să și obținem finanțarea necesară, estimată la suma de 28 de milioane de lei.”, a explicat Nicolae Velescu, primarul comunei Luncavița.

Și cel de-al treilea proiect depus pentru atragerea fondurilor prin Programul „Anghel Saligny” are în vedere tot modernizarea unui drum de interes local, mai spune primarul comunei Luncavița: „Drumul pleacă din DJ 608, face o buclă, traversează din nou DJ 608 și dă în DC 32. Este un drum de interes local, are o lungime șase kilometri și se apropie de halta CFR, care se regăsește pe raza UAT Domașnea, dar pentru locuitorii noștri, care fac naveta, pentru că sunt mulți care lucrează la CFR, ar fi bun să se asfalteze. Valoarea acestui proiect depășește 10,4 milioane de lei”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/