Cum la electorat nu mai țin promisiunile deșarte, edilii-șefi încep să se trezească la realitate și se pun pe scris proiecte. Nu toți primarii însă sunt interesați. Asta, pentru că mare parte dintre aceștia au condamnări, iar legea nu le mai permite să candideze.
La sediul Consiliului Județean au fost convocați toți primarii interesați să atragă bani pe Programul Național de Dezvoltare Rurală. Din păcate, în sală au fost prezenți tot cei cu experiență în domeniu. Prea rar, câte unul care pe ultima sută de metri a mandatului s-ar putea complica cu un proiect pentru comunitatea pe care o conduce.
Acțiunea a fost organizată în ideea prezenței la Reșița a lui Iulian Bucătaru, director general adjunct AFIR.
„Întâlnirea de azi vizează, în principal, noul program, care se adresează comunelor, în ideea de a-i face să înţeleagă pe primari, pe consultanţi şi proiectanţi ceea ce, poate, nu e precizat cu exactitate în ghiduri, astfel încât să poată întocmi proiecte eligibile, care să se soldeze, la un moment dat, şi cu semnarea contractelor de finanţare. Vorbim de investiţii în zona de infrastructură rurală, pe zona de apă, apă uzată, investiţii care vizează reabilitarea, modernizarea infrastructurii rutiere de interes local, drumuri comunale, străzi, drumuri vicinale, în măsura în care acestea sunt în inventarul domeniului public”, a precizat astăzi, la Reșița, directorul Bucătaru, care a venit să le facă cunoscute edililor-șefi noile prevederi al Programului Național de Dezvoltare Rurală.
Ca element de noutate, pe noul ciclu de finanțare se pot face modernizări şi dotări ale anumitor licee, dacă ele există în zona rurală, se pot restaura și conserva obiective de patrimoniu de interes local de Clasă B, dar și multe alte lucruri.
La acest moment, pentru sesiunea în curs, sunt disponibile 303 milioane de euro, la nivel naţional, pentru proiectele de apă și apă uzată, de 197 milioane euro pentru zona de infrastructură rutieră şi de 55 milioane euro pe zona de infrastructură educaţională şi socială.
Peste 20 de milioane de euro în sesiunea trecută
Pe ciclul de finanțare care se încheie la finalul anului, Caraș-Severin s-a plasat pe primele locuri la nivel național.
„Vechiul PNDR a avut mare priză în CS, suntem fruntași la nivel național vizavi de proiectele depuse de către consiliile locale pe toate măsurile, nu avem niciun proiect la care să întâmpinăm dificultăți deosebite, să avem risc de reziliere și sperăm ca până la sfârșitul programului, care este la sfârșitul anului, cu mici posibilități de a-l prelungi, prelua pe noul PNDR, să le finalizăm pe toate cu succes (…) Pe vechiul PNDR depășim cu mult 20 de milioane de euro. Ca număr de proiecte, pe măsura 3.2.2. avem 34, pe 1.2.5.,13, la CIT-uri, 49, și cam atât”, a spus Nicolae Verindeanu, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( OJFIR) din Caraș-Severin.
Comunele care au implementat o serie de proiecte pe PNDR sunt Ezeriș, Prigor sau Berzasca.
„Ezerișul este pregătit cu 4 proiecte, două sunt deja lansate. Este vorba despre măsura 4.3, drumuri agricole, 7.6, cămine culturale, iar pe măsura 7.2 am depus proiect pentru reabilitarea de străzi, ce mai avem la nivel de comună, în jur de 4-5 kilometri. Pe programele acestea dorim să depunem și parte de drumuri forestiere, dar să vedem dacă punctajul ne permite să ne încadrăm în accesarea acestor fonduri pe măsura 4.3”, a spus Ioan Rusu, primarul comunei Ezeriș, una dintre unitățile administrativ-teritoriale cu multe proiecte de infrastructură.
Gheorghe Lepădat, director general în cadrul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, prezent la acțiune, a precizat că județul Caraș-Severin este un pol maxim de atracție, deoarece aici s-au acordat cele mai multe garanții financiare pentru accesarea fondurilor de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. „În acest sens, am sprijinit beneficiarii publici, respectiv primăriile din județul Caraș-Severin, să poată să obțină finanțări în cadrul măsurilor 3.2.2, măsură de infrastructură care cuprinde proiecte integrate pentru modernizarea drumurilor, a școlilor, alimentare și canalizare (…)”, a spus Lepădat.
La acțiunea de astăzi au participat cel mult 15 primari.
[…] Cum la electorat nu mai țin promisiunile deșarte, edilii-șefi încep să se trezească la realitate și se pun pe scris proiecte. Nu toți primarii însă, sunt interesați. Asta, pentru că mare parte dintre aceștia au condamnări, iar legea nu le mai permite să candideze. La sediul Consiliului Județean, au fost convocați toți primarii interesați să atragă bani pe Programul Național de Dezvoltare Rurală. Din păcate, în sală au fost prezenți tot cei cu experiență în domeniu. Prea rar, câte unul care pe ultima sută de metri a mandatului s-ar putea complica cu un proiect pentru comunitatea pe care o conduce. Acțiunea …mai multe stiri […]
[…] Acțiunea Sursă știre […]
Cum pot fi dati bani unor indivizi care au condamnari penale?Cum poate cere bani “primarele” din Prigor,Pavel Verindean,condamnat la inchisoare pentru luare de mita si pastrat in functie abuziv de sistemul politic putred din Caras-Severin?Mai intai sa fie scos din functie,eventual tinut la racoare o vreme.
PRIMARUL DIN PRIGOR A FACUT PENTRU COMUNITATE CAT TOTI PRIMARII DIN VALEA ALMAJ LA UN LOC. VEZI LAPUSNICU MARE SAU DALBOSET. SI MAI VEZI CU CE MASINA SE PLIMBA PRIGOREANUL SI CU CE MASINA SE PLIMBA LAPUSNICEANUL.
Miai Sterpelescu ;Lasa-Ne! Pavel Verindean este condamnat pentru laure de mita in flagrant delict.Retinerea lui in functie este un scandal .De fapt foarte,foarte curand curtile de justitie si forurile europene vor fi informate in amanunt.Va FAGADUIESC!
TU NEMOIENE POTI SA COMENTEZI CE VREI,DAR NU AI DREPTUL SA SPUI CITITORILOR SA TACA.ORICUM EU ITI DAU DREPTATE,DAR AM VRUT SA SCOT IN EVIDENTA DEZASTRUL DIN VALEA PLANGERII.